Fluxurile de țiței rusesc către Ungaria și Slovacia prin conducta Drujba au fost oprite luni, au declarat oficiali din Ungaria și Slovacia, Budapesta dând vina pe un atac ucrainean asupra unei părți a rețelei.
„Ucraina a atacat din nou conducta care traversează Rusia și care transportă petrol către Ungaria. Acest lucru a întrerupt aprovizionarea cu energie a țării noastre”, a anunțat ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto.
Ministrul de externe al Ungariei a numit atacul „scandalos și inacceptabil”.
„Adjunctul ministrului rus al Energiei, Pavel Sorokin, m-a informat că experții lucrează la restabilirea funcționării conductei, dar nu pot încă stabili când vor fi reluate aprovizionările”, a declarat ministrul maghiar pe X.
Peter Szijjarto a descris atacul ca pe o tentativă de a trage Budapesta în război.
Politicianul a apreciat că „Bruxelles și Kievul încearcă să atragă Ungaria în războiul din Ucraina de trei ani și jumătate, iar aceste atacuri repetate asupra aprovizionării cu energie a Ungariei servesc exact acestui scop”. „Acesta nu este războiul nostru. Nu avem nicio legătură cu el și, atâta timp cât suntem la putere, Ungaria va rămâne în afara lui”, a declarat el.
La finalul postării, Szijjarto s-a adresat „factorilor de decizie ucraineni”. Oficialul a trimis câteva amenințări voalate, amintind că „electricitatea din Ungaria joacă un rol cheie în alimentarea Ucrainei”.
Conducta de petrol Drujba avariată
Așa cum relata DefenseRomania, săptămâna trecută, un atac cu drone ucrainene asupra Rusiei a avariat conducta petrolieră Drujba. Atacul asupra conductei, care furnizează petrol unor țări, inclusiv Ungaria, a fost criticat de ministrul ungar de externe, care a cerut Kievului să „înceteze să pună în pericol aprovizionarea cu energie a Ungariei și să se abțină de la atacarea rutelor energetice care duc spre Ungaria, într-un război cu care Ungaria nu are nicio legătură”.
Politicianul a reamintit, de asemenea, energia furnizată Ucrainei de către Ungaria, scriind pe rețelele de socializare că „ fără partea maghiară, situația securității energetice a Ucrainei ar fi extrem de instabilă ”.
Ucraina și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii energetice a Rusiei, o sursă cheie de finanțare pentru eforturile de război ale Kremlinului, vânzările de petrol și gaze reprezentând un sfert din veniturile totale ale bugetului de stat al Rusiei.
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, nu a confirmat și nici nu a infirmat relatarea ultimului atac , dar a scris pe X că Ungaria „poate trimite acum plângeri” la Moscova, nu la Kiev.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News