Atac armat asupra ambasadei saudite la Haga. Un suspect a fost reținut

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:

Poliţia olandeză a arestat un bărbat joi după ce mai multe focuri de arme au fost trase asupra Ambasadei Arabiei Saudite la Haga într-un incident fără răniţi şi calificat drept un "atac laş" de către Riad, relatează AFP.

Incidentul survine la o zi după un atentat cu explozibil ce a vizat la Jeddah, în Arabia Saudită, o ceremonie dedicată armistiţiului din 11 noiembrie 1918, festivitate ce avea loc în prezenţa unor diplomaţi occidentali, inclusiv britanic şi francez. Atentatul s-a soldat cu doi răniţi.

"Bărbatul a fost arestat într-o casă din Zoetermeer (în apropiere de Haga)", a declarat poliţia într-un comunicat, adăugând că suspectul se află "în custodia sa şi va fi interogat".

Mai multe focuri de arme au fost trase cu puţin timp înainte de ora 06:00 (05:00 GMT) asupra ambasadei saudite la Haga, unde se află şi sediul guvernului olandez, fără să fi rănit pe cineva. Tirurile au lăsat mai multe urme de gloanţe în clădire şi au perforat geamurile misiunii diplomatice, potrivit corespondentului AFP la faţa locului, transmite Agerpres.

Poliţia, care a lansat un apel martorilor la incident, nu a precizat numărul de împuşcături.

"O anchetă criminalistică este în curs de desfăşurare.Această anchetă vizează amprentele de pe cartuşe şi calibrul gloanţelor", a indicat Steven van Santen, purtător de cuvânt al poliţiei.

Ambasada saudită la Haga a declarat, într-un comunicat în arabă şi publicat pe Twitter, că niciun membru al personalului său nu a fost rănit în cursul acestui incident, al cărui motiv nu este deocamdată cunoscut.

Guvernul saudit "condamnă acest atac laş şi mulţumeşte autorităţilor olandeze pentru reacţia lor rapidă", a precizat ambasada, adăugând că a lansat un apel la prudenţă cetăţenilor saudiţi în Olanda.

Ministerul olandez de Externe a indicat că tratează incidentul cu "foarte multă seriozitate" şi este în contact strâns cu autorităţile saudite.

Citește și: SUA își vor întări prezența militară în Georgia, ca răspuns la acțiunile Rusiei în Karabah

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel