Atașatul militar al Venezuelei la Washington nu mai recunoaște autoritatea lui Maduro

S.I. Catalin |
Data publicării:

Ataşatul militar al Venezuelei la Washington, col. Jose Luis Silva, a declarat sâmbătă că nu-l mai recunoaşte pe Nicolas Maduro drept preşedinte legitim al ţării şi a făcut apel la "fraţii militari" să-l susţină pe preşedintele autoproclamat Juan Guaido, relatează AFP.

,,Biroului ataşatului militar nu îl recunoaşte pe preşedintele Nicolas Maduro, pe care îl consideră un uzurpator, şi îl recunoaşte pe Juan Guaido drept preşedinte legitim interimar", a declarat el.

,,Această poziţie este în conformitate cu constituţia şi legile din Venezuela şi am făcut apel la fraţii mei militari să se alăture în susţinerea lui Guaido", a adăugat el.

,,Trebuie să avem responsabilitatea instituţională de a-l susţine pentru că este singurul mod de a ieşi la liman", a mai spus Jose Luis Silva.

,,Nu este decât un început", a afirmat el, subliniind că vrea "o schimbare" pentru ţara sa.

Jose Luis Silva, cel mai înalt diplomat militar venezuelean în post în SUA, a precizat că a discutat cu superiorii săi de la Caracas pentru a-i informa despre decizia sa.

"Am vorbit cu superiorii mei şi ei ştiu că nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă, cu uzurparea puterilor, relele tratamente la care este supusă populaţia şi situaţia de extremă sărăcie într-o ţară atât de bogată în resurse umane şi naturale ca Venezuela", a adăugat el.

Col. Silva a mai precizat că a avut sâmbătă dimineaţă o conversaţie cu preşedintele interimar autoproclamat al Venezuelei Juan Guaido, în cursul căreia s-a declarat gata să i se supună.

,,I-am spus că îmi iubesc ţara, că îl admir pentru munca pe care a realizat-o, pentru că a avut voinţa de a spune acestui guvern că este ilegitim", a spus el, subliniind că a ales această cale pentru că este "de partea poporului şi a legilor".

Înaltul responsabil militar a mai spus că această conversaţie a fost una între două persoane care doresc "binele" ţării lor.

,,Preşedintele Guaido are planul său de lucru: să pună capăt uzurpării şi să organizeze alegeri libere şi transparente. Nu se va agăţa de putere aşa cum au făcut aceşti oameni", a mai declarat Jose Luis Silva.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel