Armata UE imposibil de realizat. Fost comandant NATO ridiculizează iniţiativa lui Macron (Video)

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Fostul comandant al NATO Richard Shirreff a criticat iniţiativa preşedintelui francez Emmanuel Macron de a crea o ,,armată europeană adevărată'' şi a preciat că o astfel de mişcare va fi “imposibilă”, potrivit tabloidului britanic Daily Express.

Richard Shirreff, în prezent ofiţer în rezerva din armata britanica, a declarat că o armată a Uniunii Europene nu va putea fi creată niciodată fără un Guvern European suveran. Richard Shirreff, fost adjunct al Comandantului Suprem al Forţelor Aliate din Europa în perioada 2011-2014, a afirmat că preşedintele francez are “dreptate” în privinţa adoptării unei abordări unificate la problemele legate de apărare şi securitate. 

Cu toate acestea, Shirreff a avertizat: ,,Cred că trebuie să fim foarte atenţi în legătură cu discuţiile iresponsabile legate de o armată europeană.”

,,O armată este o forţă armată constituită legal şi care operează sub autoritatea unui guvern suveran.”

,,Deci, dacă acceptaţi acea definiţie, noţiunea unei armate europene este imposibilă până când şi doar dacă va exista un Guvern European suveran, care, evident, nu există. Şi cred că (constituirea unui astfel de guvern) este departe”.

Fostul șef al NATO a adăugat: ,,Trebuie să existe o multi-naţionalitate. Şi, bineînţeles, există. Se poate descurca singură Europa? Nu, nu poate”.

Shirreff a ţinut să precizeze şi faptul că securitatea şi apărarea europeană depinde de implicarea şi angajamentele americanilor.

,,Depinde în mod absolut de american să se angajeze în apărarea și securitatea europeană. Este esențial pentru Europa și, bineînțeles, securitatea și apărarea europeană sunt la fel de importante pentru securitatea și apărarea americană ", a mai spus fostul șef al NATO.

Macron: "Armată europeană adevărată". Proiect pentru apărarea Europei

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a afirmat - într-un interviu difuzat marţi de postul de radio Europe 1 - că Europa nu va putea să se apere fără ''o armată europeană adevărată''. Declaraţia preşedintelui francez nu a trecut neobservată la Washington, fiind aspru criticată de preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, într-o postare pe Twitte.

Preşedintele american Donald Trump a declarat că este „foarte jignitor" ca preşedintele francez Emmanuel Macron să sugereze că Europa ar trebui să-şi creeze propria armată pentru a se proteja de potenţiali duşmani, inclusiv Statele Unite, potrivit agenţie Reuters.

Amintim că în interviu acordat pentru postul de radio Europe 1, Macron a făcut o declaraţie mai mult de cât iresponsabilă, spus că Europa trebuie să se apere faţă de ,,China, Rusia şi chiar faţă de Statele Unite ale Americii'', evocând decizia Washingtonului de a se retrage dintr-un tratat de dezarmare nucleară ce datează din anii '80.

Astfel, Donald Trump a reacţionat faţă de declaraţiile pretenţioase ale preşedintelui francez, spunând că „Foarte jignitor, dar poate că Europa ar trebui mai întâi să-şi achite contribuţia corectă faţă de NATO, pe care Statele Unite o subvenţionează considerabil", a scris Trump pe Twitter.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel