Armata bulgară, plan pentru a interveni la frontieră. Sofia anunță ca va folosi forța fizică în cazul în care situația o impune

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Armata bulgară, sursă foto: Bulgarian Ministry of Defence Facebook
Armata bulgară, sursă foto: Bulgarian Ministry of Defence Facebook

Armata bulgară este pregătită să trimită efective la graniţa cu Turcia în cazul unui val de migranţi, a declarat joi ministrul apărării, Krasimir Karakaceanov, transmite Agerpres, care citează BTA.

Între 400 şi 500 de militari din forţele terestre, forţele speciale şi poliţia militară, şi 140 de echipamente pot ajunge la graniţă într-un interval de 4-6 ore, le-a precizat ministrul jurnaliştilor, în parlamentul de la Sofia.

Alţi 1.000 de militari ar putea fi trimişi în 12-16 ore, iar, dacă va fi necesar, vor mai putea fi mobilizaţi între 2.400 şi 2.600, a mai indicat ministrul apărării.

Potrivit acestuia, la graniţă va putea fi folosită forţa fizică, inclusiv tunuri cu apă, gaze lacrimogene şi grenade paralizante, precum cele folosite de Grecia.

În acest stadiu însă, a arătat el, poliţa de frontieră şi Ministerul de Interne îşi îndeplinesc perfect misiunea, nu există tensiuni, iar Turcia nu le permite migranţilor să treacă în Bulgaria.

Ministrul apărării le-a mai declarat jurnaliştilor că nu este necesară construirea de noi instalaţii de-a lungul frontierei. Poliţia de frontieră deţine echipamente foarte bune: camere cu termoviziune care permit identificarea la 5 km de frontieră, drone şi altele, a precizat el.

Karakaceanov a fost de părere că ar fi bine ca valul de migraţie spre Bulgaria să fie stopat cu ajutorul diplomaţiei, însă, dacă aceasta nu va da rezultate, ar trebui utilizate toate mijloacele de forţă permise de legislaţia bulgară. 'Sunt o persoană omenoasă, dar graniţa bulgară este inviolabilă şi, dacă cineva începe să comită încălcări precum cele din Grecia, Bulgaria ar trebui să folosească forţa', a subliniat ministrul apărării.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel