Site-ul telex.hu a publicat recent un sondaj din iunie realizat de agenția Medián, care arată că partidul Tisza conduce în preferințele populației cu zece puncte procentuale, comparativ cu un avans de șapte puncte procentuale în mai. Astfel, 38% dintre maghiari ar vota pentru partidul lui Péter Magyar, în timp ce Fidesz ar primi 28% din voturi.
„Avansul actual ar putea fi suficient pentru ca Tisza să obțină victoria zdrobitoare pe care Orbán a obținut-o în mod repetat din 2010 încoace”, a spus Medián.
În acest context, site-ul a reamintit că la alegerile parlamentare din 2022, Fidesz a obținut 52% din voturi, iar coaliția de opoziție doar 36% din voturi.
Orban pierde chiar și în mediul rural. Presa ungară notează că partidul Tisza are un avans semnificativ, în special în orașele mari, dar Fidesz-ul lui Orbán începe să piardă teren chiar și în zonele rurale, unde a fost întotdeauna cel mai puternic.
Tisza are cel mai mare sprijin în rândul alegătorilor sub 40 de ani. Aproximativ 58% din această categorie de alegători ar vota pentru Tisza, în timp ce partidul lui Orban este lider în rândul alegătorilor peste 50 de ani.
”Curățenia de primăvară”, amânată
Potrivit Bloomberg, Tisza, partid de centru-dreapta, a este primul în preferințele cetățenilor deoarece a dus „o campanie neobosită pe probleme de sănătate și educație, ajutată de social media”.
Conform Bloomberg, Orbán a reacționat la puterea crescândă a lui Tisza în martie anul acesta, anunțând o „mare curățenie de primăvară”, care urma să includă măsuri dure împotriva presei critice și a organizațiilor non-guvernamentale finanțate din străinătate.
Însă la începutul lunii iunie, parlamentarii lui Orbán au anunțat că vor amâna proiectul de lege.
„Orbán a trebuit să renunțe deocamdată la promisiunea sa de curățenie de primăvară a disidenței, după protestele publice”, a comentat Bloomberg.
Sondajul sus-menționat mai relevă că peste două treimi dintre alegătorii maghiari cred că țara merge într-o direcție greșită, iar 62% dintre ei cer o schimbare de guvern.
Ungaria are un sistem electoral mixt, în care din 199 de membri ai parlamentului, 106 sunt aleși în așa-numitele circumscripții uninominale și 93 pe liste de partid.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News