Ape tulburi în Mediterană: Incident între fregata egipteană Alexandria și fregata turcă Kemal Reis

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Fregata egipteană Alexandria (F911), sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
Fregata egipteană Alexandria (F911), sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia

Incident între două nave de război, una a Turciei și cealaltă a Egiptului, în timpul unor exerciții în Mediterană.

Incidentul dintre cele două nave s-ar fi petrecut în timpul exercițiului Medusa-10, care a avut loc în cursul săptămânii trecute. La exercițiul militar au participat Grecia, Egipt, Cipru, Franța și Emiratele Arabe Unite.

Potrivit francezilor de la Opex360, care citează publicații din Grecia și Cipru, incidentul a avut loc între fregata egipteană Alexandria și fregata turcă Kemal Reis.

Presa citează surse din cadrul Gărzii Naționale cipriote.

Astfel, se pare că în timpul exercițiului mai sus amintit, fregata turcă a intrat în spațiul maritim egiptean unde se desfășura exercițiu. Turcii ar fi fost somați să părăsească imediat zona, dar fregata turcă a refuzat să se conformeze solicitărilor respective.

Potrivit Open TV, fregata egipteană s-a îndreptat spre fregata turcă, pe un culoar de coliziune, moment în care fregata Kemal Reis s-a retras. Turcii nu ar mai fi încercat ulterior pătrunderea în spațiul maritim unde se desfășura exercițiul.

Subliniem faptul că informațiile au apărut în presa greacă și cipriotă, ele fiind date publicității de surse din cadrul Gărzii Naționale cipriote, fără să fie confirmate de ministerele Apărării din cele două state.

Greek City Times amintește că fregata turcă Kemal Reis a fost implicată și în incidentul din august când s-ar fi ciocnit cu o fregată a Greciei în momentul în care nava turcă escorta nava de căutare de hidrocarburi Oruc Reis.

Tensiunile dintre Grecia și Turcia au escaladat pe data de 10 august, când Ankara a desfășurat o nava de cercetare Oruc Reis, escortată de cinci nave de război, în sud-estul Mării Egee, o zonă disputată din Mediterană și bogată în zăcăminte naturale.

Dacă incidentul se va confirma, acesta este cel mai grav episod dintre Egipt și Turcia de la începutul tensiunilor în Mediterana de Est.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel