F-22 Raptor poate prelua de la distanţă comanda tactică a dronelor autonome MQ-20. Suntem martorii unei revoluții software în aviația de vânătoare?

Testul realizat recent la baza americană Edwards demonstrează că superioritatea aeriană nu mai depinde exclusiv de performanța unei singure celule de aviație, ci de capacitatea unui pilot de a acționa ca un operator de la distanţă pentru una sau mai multe platforme aeriene autonome, potrivit revistei The Aviationist.

Prin utilizarea software dedicat operarii sistemelor autonome, Forțele Aeriene ale SUA au reușit să transforme comenzi tactice umane în acțiuni autonome complexe, extinzând raza de detecție și atac fără a expune direct pilotul în zonele de interdicție aeriană ale adversarului.

Transformarea aviaţiei de vânătoare se face acum cu software

Implementarea Autonomy Government Reference Architecture (A-GRA) reprezintă pilonul central al acestei transformări, permițând integrarea rapidă a sistemelor de zbor indiferent de furnizorul de hardware.

Această abordare elimină dependența de un singur producător și permite actualizarea capacităților de luptă prin simple drop-uri de software, o viteză de adaptare pe care structurile militare tradiționale nu au deținuto-o până în prezent. 

Exercițiul a confirmat că drona MQ-20 poate executa manevre de patrulare aeriană de luptă și secvențe de angajare a țintelor primind doar directive tactice scurte, nu instrucțiuni de pilotare de la distanță. Această distincție este critică pentru reducerea volumului de muncă al pilotului de F-22, care trebuie să rămână concentrat pe deciziile strategice și pe supraviețuirea în spații aeriene contestate.

De ce asocierea F-22 cu dronele de atac MQ-20 Avenger face inutile strategiile actuale de apărare aeriană

Externalizarea funcțiilor de detecție și a sarcinii ofensive către platformele de luptă colaborative (CCA) transformă radical arhitectura tactică a Forțelor Aeriene ale SUA în teatrele de operații, in special a celor din Indo-Pacific. În timp ce F-22 Raptor reprezintă o resursă strategică critică, dar numeric deficitară, a cărei capacitate de atac este limitată de spațiul intern pentru doar opt rachete, drona MQ-20 Avenger extinde acest arsenal cu o sarcină utilă suplimentară de peste 1.500 de kilograme.

Această configurație permite avionului cu pilot să acționeze ca un centru de comandă protejat, delegând transportul muniției grele către platforma autonomă.

Această configurație permite dronei să acționeze ca un nod de senzori avansat sau ca un lansator de precizie pentru muniții precum GBU-39 sau rachete Hellfire, în timp ce ,,avionul de comandă, în cazul de faţă F-22, rămâne protejat de propria amprentă stealth redusă.

Capacitatea de a trimite drone autonome in prima linie pentru a forța activarea sistemelor de apărare antiaeriană inamice oferă forțelor americane o capacitate de luptă pe care nicio flotă compusă exclusiv din avioane cu pilot nu o poate susține în condiții de uzură severă.

Modernizarea flotei de aeronave F-22 prin integrarea pachetului Agile Capability Release și a terminalelor Link 16 de ultimă generație a fost precondiția necesară pentru succesul acestui exercițiu. Aceste upgrade-uri permit schimbul bidirecțional de mesaje tactice complexe, asigurând o imagine comună asupra câmpului de luptă între pilot și platformele autonome de escortă numite acum „Dark Merlin”.

Potrivit analiştilor de la Defense One, succesul recentului test efectuat la baza Edwards confirmă faptul că Pentagonul a depășit faza experimentelor teoretice și este pregătit să implementeze unități de luptă hibride capabile să opereze în rețele de date securizate. Rezultatul este o arhitectură de atac care forțează viitori adversari ai SUA să gestioneze simultan multiple provocări tactice, invalidând strategiile de apărare bazate pe interceptarea unor vectori de atac singulari.