Sisteme laser pe portavioane și rachete de croazieră: De ce forțează Statele Unite implementarea tehnologiei cu energie dirijată în ciuda limitărilor tactice

Această decizie aparent forțată ridică următoarea întrebare esențială: De ce insistă Washingtonul să direcționeze sute de milioane de dolari către o tehnologie marcată, momentan, de limitări operaționale severe?

Soluția tactică a Statelor Unite la războiul de uzură

Răspunsul stă, potrivit americanilor de la Defense News, în logistica și costul războiului modern de uzură. Rachetele de croazieră și roiurile de drone, utilizate frecvent în Ucraina și în Orientul Mijlociu, au demonstrat vulnerabilitatea arhitecturii clasice de apărare antiaeriană. Interceptorii cinetici tradiționali, precum rachetele Standard Missile (SM) sau sistemele Patriot, au costuri de milioane de dolari per unitate și stocuri limitate. 

Un sistem de arme laser (DEW), dacă este operaționalizat eficient, oferă un „încărcător infinit” și un cost marginal apropiat de zero pentru fiecare tragere, depinzând exclusiv de capacitatea de generare a energiei electrice a platformei purtătoare. Aceasta este miza principală a Pentagonului: să aibă cât mai multă muniției scumpa - rachete interceptoare - pentru amenințări majore (rachete balistice sau hipersonice) și delegarea combaterii dronelor și a rachetelor de croazieră subsonice către sistemele de arme laser.

Programul JLWS urmărește dezvoltarea unui sistem laser instalat într-un container, capabil să genereze inițial 150 de kilowați (kW), cu un potențial de creştere până la 300 kW. Finanțarea proiectului este consistentă: documentele de buget Marinei SUA prevăd alocarea a 676 de milioane de dolari până în 2031 pentru cercetare și dezvoltare. Acest design modular al sistemului - instalat într-un container - răspunde cerințelor operaționale formulate de conducerea U.S. Navy, permițând instalarea rapidă a sistemelor pe punțile navelor fără modificări structurale majore care ar imobiliza navele în șantiere luni de zile.

Cum intenționează U.S. Navy să intercepteze rachetele de croazieră

Un test recent a validat parțial acest concept: un sistem Palletized High Energy Laser (P-HEL) de 20 kW, împrumutat de la U.S. Army, a fost testat cu succes de pe puntea portavionului USSeorge H.W. Bush împotriva unui roi de drone. Portavioanele nucleare reprezintă platforma ideală pentru aceste teste, eliminând problema deficitului de energie cu care se confruntă distrugătoarele americane din clasa Arleigh Burke.

Interceptarea unei rachete de croazieră reprezintă un salt de complexitate uriaș comparativ cu o dronă Shahed. Rachetele de croazieră au un înveliș rezistent, zboară la altitudini joase și execută manevre evazive, reducând fereastra de timp disponibilă pentru interceptare. Eficiența unui laser este dictată de timpul de menținere a fasciculului (dwell time) pe același punct critic al țintei până la topirea materialului din care este construită. Mai mult, în mediul maritim, eficacitatea razei laser are de suferit din cauza particulele de sare, vapori de apă, praf și schimbărilor atmosferice.

Dificultatea creşterii puterii armelor laser este confirmată și de anularea recentă a programului U.S. Army pentru un sistem laser de 300 kW (Indirect Fire Protection Capability-High Energy Laser – IFPC-HEL). Proiectul a fost oprit tocmai din cauza complexității atingerii parametrilor de performanță ceruți de profilul unei rachete de croazieră. Totuși, prototipul IFPC-HEL va fi utilizat pentru a sprijini dezvoltarea programului JLWS.

În ciuda acestor obstacole fizice și operaționale, U.S. Navy continuă investițiile, având ca scop integrarea sistemelor laser în rețeaua generală de apărare antibalistică a SUA (programul Golden Dome). Insistența Washingtonului demonstrează că obținerea unui ,,scut laser’’ viabil, chiar și cu capacități inițiale reduse, este considerată o necesitate absolută pentru a echilibra asimetria costurilor dintre apărare și atac în conflictele actuale și viitoare.