Defense România Industrie de apărare Rușii dispun de o rezervă de aproximativ 1.400 de rachete, cu care pot ține în șah Ucraina pentru mult timp. Alte câteva sute de rachete pot fi produse în fiecare lună

Rușii dispun de o rezervă de aproximativ 1.400 de rachete, cu care pot ține în șah Ucraina pentru mult timp. Alte câteva sute de rachete pot fi produse în fiecare lună

Pregătirea lansării unei rachete balistice. Sursa foto: Ministerul rus al Apărării.
În cadrul unui interviu acordat jurnalistei Galina Ostapovets în studioul canalului de televiziune Noviny.LIVE, purtătorul de cuvânt al Direcției principale de informații (GUR) a Ministerului ucrainean al Apărării, Andrei Yusov, a declarat, pe 27.12.2024, că Rusia dispune în prezent de o rezervă de aproximativ 1.400 de rachete.

,,Trebuie să constatăm faptul că este vorba despre o rezervă de urgență, pe care rușii o folosesc mult mai atent decât în fazele incipiente ale conflictului. Aceștia acordă mult mai multă atenție planificării loviturilor, inclusiv prin intensificarea misiunilor de cercetare”, a spus Yusov.

Potrivit precizărilor sale, în rezervele trupelor ruse se află 350 de rachete de tip Kalibr, 500 Onyks, 50 Kinjal, 130 Iskander și peste 400 Kh-101, Kh-55 și Kh-35.

În același timp, partea rusă este capabilă și să producă alte rachete noi, folosind inclusiv componente de proveniență străină. Este vorba despre o capacitate de producție pentru 40-50 de rachete din familia Iskander, 30-50 de Kalibr și peste 50 de Kh-101.

Abordând problema unor noi lovituri ale rușilor asupra teritoriului Ucrainei cu rachete de tip Oreshnik, Yusov a menționat că acest lucru nu este chiar așa de simplu. Cu toate acestea, el a admis că Forțele Armate ale Federației Ruse ar putea folosi din nou acest tip de rachetă pentru a pune presiune asupra Kievului și a aliaților săi occidentali.

Pe parcursul interviului său, Yusov a făcut referire și la dronele de atac ucrainene, care acum sunt capabile să lovească ținte și la distanțe de 2.000 de kilometri.

,,Nu mai este un secret faptul că dronele noastre cu rază lungă de ațiune pot să funcționeze deja până la distanțe de 2.000 de kilometri”, a concluzionat Yusov.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes