Defense România Industrie de apărare Rușii continuă programul hipersonic: Racheta Zircon va fi introdusă în dotarea Forțelor Navale, până la sfârșitul acestui an

Rușii continuă programul hipersonic: Racheta Zircon va fi introdusă în dotarea Forțelor Navale, până la sfârșitul acestui an

Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 18.07.2022, citând o sursă din mediul militar, că noua rachetă hipersonică Zircon pentru navele de suprafață va fi introdusă în dotarea Forțelor Navale ale Federației Ruse până la sfârșitul acestui an.  

,,Testele de stat ale rachetei au fost încheiate și se așteaptă ca, în următoarele cinci luni, racheta hipersonică Zircon să fie introdusă în dotarea Forțelor Navale”, a menționat sursa.

Potrivit precizărilor acesteia, la societatea NPO Mashinostroyenia, parte a corporației Armament tactic de rachete, se desfășoară pregătiri pentru producerea în serie a rachetei. De asemenea, în paralel, sunt executate lucrări de creștere a razei de acțiune a acesteia.

Anterior s-a anunțat că testul efectuat pe 28 mai cu racheta hipersonică Zircon a avut loc la bătaia maximă și, în acest fel, s-a încheiat testarea rachetei de la bordul unei platforme purtătoare de suprafață, respectiv fregata Amiral Gorskov a Flotei de Nord. Ministerul rus al Apărării a informat că nava a lansat o rachetă Zircon din acvatoriul Mării Barents, asupra unei ținte navale aflate în Marea Albă, la o distanță de aproximativ 1.000 de kilometri.

Pe 20 februarie 2019, președintele rus, Vladimir Putin, a declarat, în timpul unui mesaj adresat Adunării Federale, că racheta hipersonică Zircon va fi capabilă să dezvolte o viteză de aproximativ nouă Mach și să lovească ținte aflate la peste 1.000 de kilometri.

Ulterior, pe 24 august 2021, în cadrul forumului tehnico-militar Armata-2021, a fost încheiat primul contract de achiziționare a rachetelor hipersonice Zircon pentru Ministerul Apărării.

De asemenea, pe 24 decembrie 2021, președintele Vladimir Putin a anunțat prima lansare în salvă a unor rachete de tip Zircon. Potrivit precizărilor sale, “lansarea a decurs, cu succes, fără cusur”.

În toamna anului 2021, a început testarea rachetei hipersonice Zircon și de pe un submarin, respectiv submarinul Severodvinsk al Flotei de Nord.

În luna mai 2022, o sursă a agenției de presă Tass a declarat că se desfășoară lucrări de dezvoltare a unui complex de rachete de coastă dotat cu rachete hipersonice Zircon. Predecesorul acestuia, Bastion, cu rachete supersonice Oniks, a distrus cu succes ținte terestre ale teroriștilor din Siria și a fost întrebuințat și în timpul operației militare speciale din Ucraina.

Comentariul autorului: Potrivit planurilor curente ale conducerii Forțelor Navale ale Federației Ruse, prima platformă purtătoare de rachete hipersonice Zircon va deveni fregata Amiral Golovko, Proiect 22350. Aceasta va fi livrată Flotei de Nord în luna decembrie 2022.

În prezent, în exploatarea Forțelor Navale se află două fregate de acest tip. Este vorba despre Amiral Gorshkov și Amiral Kasatonov, ambele în compunerea Flotei de Nord. În construcție se află alte cinci fregate Proiect 22350, între care una pentru Flota de Nord (Amiral Isakov), trei pentru Flota din Oceanul Pacific (Amiral Amelko, Amiral Chichagov și Amiral Yumashev) și una pentru Flota din Marea Neagră (Amiral Spiridonov).

Până la sfârșitul acestui an, va începe construcția altor două nave de acest tip, care vor fi destinate Flotei din Marea Neagră.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes