Rusia, gata să-şi refacă capacitatea ofensivă până în 2027? De ce îndeamnă un general eston statele NATO să treacă la un ritm accelerat de înarmare

Această concluzie se bazează pe observarea reformelor militare pe care Kremlinul le implementează simultan cu desfășurarea ostilităților din Ucraina, reușind să își dezvolte forțele armate în ciuda uzurii logistice și umane.

Rusia își reface forțele armate, chiar dacă suferă pierderi majore în Ucraina

Rusia care va apărea după finalizarea conflictului din Ucraina este descrisă ca un stat cu o economie subordonată integral industriei de război, posedând o armată cu o experiență de luptă modernă și condusă de o structură politică a cărei supraviețuire depinde de menținerea unei stări de agresiune permanentă.

Merilo subliniază, într-un articol recent publicat de Euromaidan Press, că victoria Ucrainei nu înseamnă automat dispariția amenințării rusești la adresa flancului estic al NATO. Din acest motiv, Estonia a declanșat un proces de revizuire a strategiei sale defensive, considerând că timpul pentru identificarea unor soluții alternative este extrem de limitat.

Efortul defensiv depus de estonieni este sintetizat printr-o formulă matematică a rezistenței, unde rezultatul final depinde de produsul dintre resursele materiale, voința de luptă a societății și susținerea politică de a acționa.

Această ecuație presupune că nicio componentă nu poate fi nulă fără a compromite întregul sistem de apărare. Resursele materiale includ personalul, armamentul și stocurile de muniție, în timp ce voința de luptă reprezintă decizia colectivă de a continua rezistența în ciuda riscurilor. Susținerea politică se referă la libertatea de acțiune a Estoniei și a aliaților săi de a interveni din prima secundă a unei crize.

Termen de doi ani pentru Flancul Estic

Pentru a contracara o posibilă amenințare rusă în orizontul anului 2027, Armata Estoniei prioritizează cinci direcții de dezvoltare. Prima vizează consolidarea voinței de luptă, urmată de o strategie sustenabilă pentru resurse umane bazată pe comandanți competenți. A treia direcție este uniformizarea înțelegerii amenințării la nivelul întregii populații.

A patra componentă este pregătirea combativă în toate domeniile, inclusiv cel cibernetic, prin integrarea lecțiilor de pe frontul ucrainean. Ultima prioritate este stabilirea unui ,,lanț de atac eficient’’, capabil să identifice și să neutralizeze țintele dincolo de frontieră în mod preventiv, refuzând o poziție pasivă în fața unei mișcări a forțelor ruse către graniță.

Capacitatea de descurajare a Estoniei este testată și de factori externi, cum ar fi întârzierile în livrarea muniției americane pentru sistemele HIMARS. Aceste blocaje sunt cauzate direct de intensitatea conflictului din Orientul Mijlociu, implicând Iranul, care a forțat Washingtonul să prioritizeze alte teatre de operații.

Totuși, comandamentul estonian caută sisteme alternative de armament pentru a compensa aceste lipsuri temporare, insistând pe necesitatea de a atinge o stare de alertă de 24 de ore în cadrul tuturor unităților. Planificarea militară presupune acum capacitatea de a funcționa autonom timp de 30 de zile în condiții de izolare totală, populația fiind instruită să supraviețuiască prin mijloace proprii pentru cel puțin o săptămână.

Generalul Merilo respinge ipotezele conform cărora NATO ar avea la dispoziție un deceniu pentru a se pregăti, considerând că evoluțiile tehnice și adaptarea rapidă a Rusiei impun un răspuns imediat.

Estonia a înființat deja un Comandament pentru Inovare și Capacități Viitoare pentru a implementa noi metode de război, recunoscând că descurajarea clasică nu mai este suficientă. Scopul strategic este atingerea unei capacități de luptă care să permită câștigarea unui eventual război încă din faza sa inițială, transmițând astfel un mesaj clar că orice testare a coeziunii NATO pe teritoriul estonian va fi întâmpinată cu o forță de lovire decisivă.