România, pusă în fața unei alegeri imposibile: Garanțiile SUA sau apartenența la Uniunea Europeană

Întreaga politică externă a României de după 1990 s-a bazat, în proporții diferite de-a lungul timpului, pe cei doi piloni: Aderarea la NATO și aderarea la Uniunea Europeană. De altfel, după 1995, când a devenit evident acest interes strategic al României, nici nu a mai existat o altă politică externă. După aderarea la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, România intrase deja în NATO în 2004, direcția a fost clară. A mai existat parteneriatul strategic cu Statele Unite, care s-a dezvoltat frumos în ultimii 15-20 de ani.

Nu s-a pus niciodată problema ca România să aleagă între Statele Unite și Uniunea Europeană. Totul până acum câteva luni, când lucrurile par să se modifice cu o viteză incredibilă. Știm cu toții, cei care urmărim situația internațională, despre Groenlanda, despre Venezuela, despre Canada și despre ofertele lui Donald Trump de a anexa teritorii.

Despre Groenlanda știm că lucrurile se desfășoară cu o viteză incredibilă. Nu este exclusă nici opțiunea militară, adică Statele Unite ar putea anexa un teritoriu de 2,1 milioane de kilometri pătrați, în condițiile în care SUA au aproximativ 9 milioane de kilometri pătrați. Vă vine să credeți așa ceva? Era de conceput?

Canada, care aparține coroanei britanice, este invitată să se alipească Statelor Unite. Justin Trudeau a demisionat, iar noul premier canadian, Mark Carney, se confruntă cu probleme serioase în acest context.

Intervenția în Venezuela este discutabilă, cu argumente pro și contra.

În sfârșit, ultimul eveniment care a pus lumea pe jar este Consiliul pentru Pace. O propunere a lui Donald Trump, în care ONU ar urma să fie înlocuit cu acest Consiliu, al cărui președinte de drept va fi Donald Trump, deci Statele Unite. Din Consiliu mai face parte Tony Blair, fostul premier britanic, Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, printre alții.

Șaizeci de state au primit ofertă din partea lui Donald Trump de a se alătura noului Consiliu de Securitate al Lumii, adică acest Consiliu pentru Pace. Inițial, organismul a fost creat pentru Gaza, cu scopul de a calma situația din Orientul Mijlociu. Israelul este, în același timp, și pro, și contra.

Ce vrea să facă Trump nu este încă foarte clar. Deocamdată, din cele 60 de state invitate, doar trei au confirmat imediat. Membrii Consiliului pentru Pace trebuie să plătească un miliard de dolari fiecare pentru a deveni membri permanenți, altfel, sunt membri doar pentru o perioadă de trei ani.

Europa se întreabă ce se dorește cu acest Consiliu. România se întreabă ce poate face.

România, pusă în fața unei alegeri imposibile

Este evident, în acest moment, clivajul dintre Statele Unite și Europa. Ce trebuie să aleagă România? Personal, după atâția ani de politică externă, nu am un răspuns. Nu știu dacă mai-marii țării noastre, cei pe care i-am ales sau nu, au o soluție.

În Uniunea Europeană suntem de facto și de jure. Suntem europeni din toate punctele de vedere, inclusiv istoric și cultural. Aderarea la UE, la 1 ianuarie 2007, a multiplicat de cinci ori produsul intern brut. România are astăzi cel mai înalt nivel de dezvoltare din istoria sa. Fără banii europeni și fără cele șase milioane de români care lucrează în Europa, este greu de imaginat cum am mai putea exista.

În același timp, Statele Unite înseamnă securitatea României. De-a lungul timpului, ne-am dorit să vină americanii. Din 1945 încoace, i-am tot așteptat. Președintele George W. Bush mi-a spus, la Casa Albă, în 2002, că de data aceasta americanii vor veni. Și au venit. Au venit pentru că, anul trecut, 800 de militari americani să plece din România.

Totuși, fără Statele Unite nu există lumea occidentală. Nu există garanții pentru lumea occidentală.

Statele Unite reprezintă nu doar pilonul financiar al lumii occidentale, ci și pilonul tehnologic. Sunt depozitarele valorilor occidentale. Veți spune: Care valori? Ale celor care vor să invadeze Groenlanda? Nu pot răspunde. Sunt valorile vechi, cele cu care am crescut după 1989 și pe care le-am îmbrățișat din tot sufletul.

Pe scurt, ce ar trebui să facă România în acest moment? Nu există un răspuns. Nu putem fără Statele Unite, nu putem fără Uniunea Europeană. Uniunea Europeană și SUA par să meargă pe căi diferite. Dacă merg pe căi diferite, NATO se desființează. Fără NATO, suntem la mâna Rusiei.

Dacă suntem la mâna Rusiei, își poate reveni Europa suficient de repede încât să creeze o forță militară credibilă pe continent? Tehnic, nu se poate. Toți experții militari cu care am vorbit mi-au spus că este nevoie de cel puțin 10-15 ani pentru ca Europa să aibă o forță militară credibilă. Avansul tehnologic al Statelor Unite în acest domeniu este de până la 20 de ani. Nu există soluție militară credibilă în Europa fără SUA.

Putin, la rândul său, nu are o mare forță economică, dar are un „avantaj” pe care lumea civilizată nu îl are: Nu este interesat de numărul de morți în propria armată. Acest lucru a fost evident și în Ucraina, unde războiul durează de patru ani. Faptul că a pierdut aproximativ un milion de soldați ruși nu l-a clintit. A continuat atacurile, distrugerile și măcelul din Ucraina.

Ce ar putea face Nicușor Dan? Probabil că primul lucru ar fi să se consulte cu propriul popor. Cum? Printr-un referendum, dacă este nevoie. O singură persoană nu poate lua o asemenea decizie. Dacă trebuie să alegi între SUA și Uniunea Europeană, un singur om nu poate decide. Este o decizie care implică viețile a milioane de români și ale generațiilor viitoare.

Dacă România refuză admiterea în Consiliul pentru Pace, Donald Trump nu va ierta România... nu pe Nicușor Dan ca persoană. Veți spune că în 2028 Donald Trump pleacă. Da, dar J.D. Vance, care are șanse mari să-i urmeze, este și mai dur. Este greu de crezut că actuala politică americană se va schimba radical în doi ani.

Există diferențe uriașe de strategie și de viziune. În SUA este MAGA, în Europa este progresismul de tip neomarxist. În ce direcție mergem? Ideal ar fi să rămânem pe centru, să încercăm o cale de mijloc, să fim „mielul blând care suge la două oi”. Dar acest lucru nu mai este posibil în momentul în care între cele două blocuri apare un clivaj serios.

Nu știu ce vor face Viktor Orban și iredentismul său pe care nu îl ascunde. Nu știm ce vor face rușii dacă vor încerca să pună mâna și pe Republica Moldova. Nu știm nimic. Este o incertitudine majoră. Probabil că este momentul în care mai multe creiere ar putea găsi o soluție mai bună decât una singură.

Este momentul ca toate forțele politice responsabile și toate forțele autentice ale societății civile să se așeze la aceeași masă și să încerce să găsească o soluție. Este imperios necesar ca problemele interne să fie lăsate deoparte. România a avut de câștigat când a intrat în NATO și în Uniunea Europeană. Acum, România trebuie să găsească o soluție pentru a-și salva propria existență.