Un exemplu clar al acestei strategii este racheta de croazieră FP-5 Flamingo, dezvoltată de industria ucraineană de apărare, al cărei cost unitar este de aproximativ 600.000 de dolari, de șase ori mai mic comparativ cu prețul de 3,5 milioane de dolari al rachetei americane Tomahawk.
O maturizare rapidă a bazei industriale de apărare
Potrivit ziarului The Guardian, citându-o pe Iryna Terekh, CEO-ul Fire Point, compania produce în prezent aproximativ 100 de rachete de croazieră Flamingo pe lună, alături de sute de drone de atac cu rază lungă de acțiune FP-1 și FP-2, în timp ce Ucraina continuă să-și extindă producția internă de rachete și drone.
Fabricată de compania ucraineană Fire Point, racheta Flamingo demonstrează o capacitate de distrugere ridicată, fiind echipată cu un focos de 1.150 de kilograme, proiectat strict pentru distrugerea structurilor din beton armat.
Conform datelor tehnice, sistemul a înregistrat o rază de acțiune de aproximativ 1.800 de kilometri într-o misiune recentă, executată pe o traiectorie de zbor complexă pentru a evita sistemele antiaeriene ale Rusiei.
În luna iunie, acest model de rachetă a lovit o fabrică de componente militare din localitatea rusă Cieboksarî, situată la o distanță de peste 950 de kilometri de granița ucraineană.
Directorul executiv al companiei Fire Point, Iryna Terekh, a confirmat că ritmul actual de fabricație atinge 100 de rachete de croazieră pe lună, o rată care ajută armata ucraineană să mențină o campanie de lovituri la mare distanță asupra logisticii ruse.
Sute de vehicule aeriene fără pilot sunt asambate zilnic
Paralel cu producția de rachete, complexul industrial ucrainean asamblează zilnic sute de vehicule aeriene fără pilot de tip FP-1 și FP-2. Aceste platforme tactice, cu o rază de acțiune ce depășește 1.600 de kilometri, sunt utilizate recurent pentru lovirea și degradarea infrastructurii petroliere a Federației Ruse.
Eficiența financiară este evidentă și în acest caz, costul de producție al unei astfel de drone fiind cuprins doar între 55.000 și 75.000 de dolari.
Pentru a susține acest volum imens de echipamente militare, Fire Point și-a extins masiv capacitățile, operând în prezent 83 de unități de producție pe teritoriul Ucrainei și o facilitate pe teritoriul Danemarcei, având 6.000 de angajați.
Reducerea costurilor de achiziție dictează și direcția viitoarelor sisteme de apărare antiaeriană. Compania ucraineană participă activ la programul internațional Freyja, un sistem european de rachete interceptoare proiectat ca o alternativă tehnică și financiară la sistemul american Patriot.
Proiectul vizează un cost maxim de un milion de dolari per rachetă interceptoare, obiectivul fiind finalizarea fazei de dezvoltare în prima jumătate a anului 2027. Totodată, industria ucraineană lucrează la finalizarea rachetei balistice FP-9, un sistem cu rază de acțiune de 850 de kilometri, programat pentru lansare până la sfârșitul anului 2026.
Aceste programe confirmă o maturizare rapidă a bazei industriale de apărare de la Kiev, capabilă în prezent să livreze armament de înaltă precizie la o fracțiune din costurile practicate de producătorii occidentali.