Preşedintele bulgar Rumen Radev, care a fost şi șef al Forțelor Aeriene din Bulgaria, a declarat că actuala decizie a guvernului de la Sofia de a mandata ministrul apărării să semneze un contract cu SUA pentru livrarea de avioane de luptă F-16 și aparatură necesară acestora în valoare de 1,256 de miliarde de dolari (2,188 miliarde de leva la cursul zilei, n.red.) se poate dovedi bună din punct de vedere financiar doar dacă, în prețul celor opt avioane, este inclusă şi toată aparatura necesară bunei funcţionări a avionului, potrivit Dnevnik, citat de Rador.
,,Dacă el cuprinde tot necesarul, aşa cum am formulat în oferta noastră şi aşa cum s-a precizat şi în oferta guvernului american, preţul este acceptabil, însă dacă nu există aceste lucruri - proiectul nu mai are rost", a declarat şeful statului, citat de biroul său de presă.
El a mai menţionat că, în prezent, există o discrepanță considerabilă între parametrii şi capacităţile stabilite inițial de Bulgaria.
,,Motivaţia politică predomină asupra capacităților operaționale, iar condițiile pentru întreținerea tehnică a acestor aeronave, care sunt amânate în timp și care vor costa mult mai mult, pot face ca proiectul să devină inutil", a mai declarat președintele, care a criticat şi anterior guvernul pentru termenii acestei afaceri.
,,Nu aparatura e vinovată, ci eficiența redusă a administrației, atât în ceea ce privește pregătirea și prețul achiziției publice, cât și în ceea ce privește programul de utilizare a aparaturii", a spus Radev.
Vezi și: Bulgaria va majora ţinta de deficit la 2% din PIB pentru achiziţionarea avioanelor de vânătoare F-16
Cristian Soare este jurnalist și analist în cadrul platformei DefenseRomania, specializat în monitorizarea conflictelor armate și a tehnologiilor de apărare. Cu o experiență de peste 6 ani în cercetare strategică și politici publice, activitatea sa se concentrează pe analiza evoluțiilor din teren în contextul războiului din Ucraina și pe impactul noilor echipamente militare asupra strategiilor de securitate.
În calitate de expert colaborator al Digital Forensic Team (DFT), contribuie la activitatea acestei platforme internaționale prin analiza fenomenelor de dezinformare, a influenței maligne și a propagandei. Analizele sale integrează cercetarea geopolitică cu instrumente moderne de investigație, precum OSINT (Open Source Intelligence). Pregătirea sa profesională include o componentă tehnică solidă în securitate cibernetică și managementul riscului informațional, deținând certificări CompTIA Security+, CISCO (CyberOps) și în managementul riscului de securitate. Totodată, este atestat în Business Intelligence, oferind consultanță în analiza strategică a datelor.