Defense România Industrie de apărare Miza muniției NATO: Cum a pierdut România trenul parteneriatului cu Polonia în favoarea grupului CSG și a industriei din Cehia

Miza muniției NATO: Cum a pierdut România trenul parteneriatului cu Polonia în favoarea grupului CSG și a industriei din Cehia

Obuzele de artilerie de 155 mm fabricate în Polonia. Sursa foto: PGZ S.A.
Retragerea companiei Polska Amunicja din programul european SAFE forțează autoritățile de la Varșovia să identifice rapid parteneri capabili să susțină producția masivă de muniție calibru 155 mm, însă România rămâne o opțiune exclusă din cauza degradării tehnologice și a fragmentării industriale. În timp ce grupul ceh CSG acaparează piața regională prin linii de producție complet automatizate și capacități logistice extinse, uzinele din cadrul Romarm rămân blocate în tehnologii ale anilor '80 și procese de modernizare ineficiente.

Retragerea companiei poloneze Polska Amunicja din programul european SAFE a determinat autoritățile de la Varșovia să caute soluții alternative pentru a asigura producția și livrarea de muniție, într-un context în care cererea în Europa este în creștere.

Programul SAFE (Security Action for Europe) este o inițiativă a Uniunea Europeană menită să accelereze producția de muniție, în special calibru 155 mm, standard NATO, necesară atât pentru armatele europene, cât și pentru sprijinul acordat Ucrainei. Programul impune termene stricte de livrare, până în jurul anului 2030, dar și cerințe tehnice ridicate, inclusiv certificarea rapidă a produselor.

Polska Amunicja nu a reușit să îndeplinească aceste condiții, în special din cauza duratei proceselor de certificare și a limitărilor industriale. Inițial, compania urma să fie unul dintre principalii beneficiari ai comenzilor, alături de grupul de stat PGZ, însă retragerea sa a creat un gol în planurile Poloniei.

Ca alternativă, autoritățile poloneze analizează o posibilă colaborare cu Czechoslovak Group, un important producător european de muniție. Grupul are experiență în producția de proiectile de 155 mm compatibile cu standardele NATO, utilizate inclusiv de obuzierele Krab și K9. 

CSG dispune de facilități industriale extinse, capacități de cercetare și dezvoltare și este deja un furnizor important pentru state membre NATO și pentru Ucraina.

Printre opțiunile discutate se află construirea unei fabrici de muniție în Polonia sau un parteneriat industrial în care CSG să furnizeze tehnologie și să colaboreze cu industria locală. Există și scenarii în care ar putea fi creată o structură comună de producție, sub coordonarea Ministerului Apărării polonez.

CSG și-a consolidat poziția în Europa prin contracte importante. În 2025, grupul a semnat un acord-cadru cu Slovacia pentru furnizarea de muniție pe șapte ani, iar în 2026 s-a listat la bursă la Amsterdam, atrăgând miliarde de euro pentru extinderea capacităților.

Ce rol ar putea juca România într-un eventual proiect cu Polonia pe muniție de 155 mm în cadrul SAFE

Deși România dispune de o bază industrială în domeniul producției de muniții și a făcut pași concreți pentru modernizarea acesteia, realitatea operațională arată că nu este un partener potrivit pentru a prelua rapid rolul lăsat liber de retragerea companiei poloneze din programul SAFE.

Capacitatea industrială pe acest segment este fragmentată și inegal modernizată. Compania de stat Romarm coordonează mai multe uzine specializate în muniții și explozivi, însă multe dintre aceste facilități operează cu tehnologii învechite sau necesită investiții semnificative pentru a atinge standardele de producție la scară mare impuse de programul SAFE. 

Fabrica de Pulberi Făgăraș este probabil cea mai importantă uzină din punct de vedere strategic, pentru că este singurul producător de pulberi și explozivi militari din România. Însă lucrează cu tehnologie de generație veche (postcomunistă, dar nu modernă), având automatizare limitată și eficiență redusă comparativ cu standardele NATO actuale. Autoritățile române au înțeles într-un final că este un punct critic de vulnerabilitate, motiv pentru care s-a apelat la parteneriate externe precum cel cu  Rheinmetall  pentru modernizare. 

Uzina de Produse Speciale Dragomirești, care produce muniție de artilerie și explozivi, folosește tehnologie bună ca origine (linii Bofors și Oerlikon), compatibilă cu standardele NATO, dar învechită ca generație (1980), funcționând vizibil sub nivelul fabricilor moderne din Cehia sau Germania.

Uzina Mecanică Cugir, producătoare de muniție standard NATO și armament ușor, se bazează în prezent pe o tehnologie mixtă - o mare parte veche, căreia i s-au adăugat echipamente noi în procese de modernizare fragmentată. Ca atare, poate fi considerată funcțională și adaptabilă, dar departe de a asigura o linie industrială modernă complet automatizată.

Tohan SA, implicată indirect în producția de muniții și rachete, este încă în stare critică după pierderi financiare și datorii semnificative, fără proiecte majore recente de retehnologizare. Cu o capacitate limitată și având o competitivitate scăzută, societatea nu poate fi implicată în programe mari precum SAFE fără o investiție majoră. În contextul în care termenele programului sunt stricte, iar livrările trebuie realizate până în 2030, toate limitările semnalate mai sus devin critice.

Pe de altă parte, România a intrat pe segmentul artileriei de 155 mm prin proiecte precum cooperarea cu Elbit Systems pentru producția sistemului ATMOS. Această inițiativă este încă în fază de dezvoltare și nu s-a ajuns la maturitatea necesară pentru a susține volume mari de muniție într-un interval scurt de timp. Transferul de tehnologie și integrarea locală sunt procese complexe, care necesită ani pentru a deveni pe deplin funcționale la nivel industrial.

Un alt aspect esențial îl reprezintă dependența de investiții externe pentru componentele critice. Parteneriatul cu Rheinmetall pentru dezvoltarea capacităților de producție a pulberilor este un pas strategic important, însă aceste facilități sunt doar în curs de implementare. 

În lipsa unei producții interne deja consolidate de explozivi și propelanți, România nu poate garanta în mod autonom lanțul complet de fabricație pentru muniția de 155 mm, ceea ce reprezintă un risc major pentru un program precum SAFE, unde predictibilitatea și securitatea aprovizionării sunt esențiale.

În plus, ritmul nostru general de dezvoltare industrială în sectorul de apărare este mai lent comparativ cu alte state din regiune, precum Polonia sau Cehia. Acestea dispun deja de capacități extinse, lanțuri de producție integrate și experiență recentă în livrări rapide către Ucraina și alte state NATO, ceea ce le oferă un avantaj competitiv clar în cadrul programelor europene de înarmare.

În aceste condiții, România poate juca doar un rol limitat într-un eventual parteneriat regional, mai probabil ca furnizor de componente sau ca sprijin complementar de producție.

În acest moment nu suntem un candidat potrivit pentru a prelua responsabilitatea principală într-un proiect comun cu Polonia privind producția de muniție de 155 mm în cadrul SAFE, unde cerințele de volum, viteză și maturitate industrială sunt extrem de ridicate.

Ofițer de radiolocație cu peste 30 de ani de activitate în cadrul M.Ap.N., trecut în rezervă în anul 2018. Este licențiat în electronică, cu specializări în război electronic și informații pentru combaterea terorismului efectuate în cadrul colaborărilor internaționale și în centre de pregătire din SUA. În 2018 a înființat platforma de analiză militară BSMAP – Black Sea Military Activities Picture, care a funcționat până în 2020. În prezent desfășoară activități pentru dezvoltarea culturii de securitate în rândul populației - în special al tinerilor - din România.
Alte știri de interes