Defense România Forțele aeriene Su-75 Checkmate vs. F-35. Ce știm despre noul avion al Rusiei: Pe hârtie depășește viteza și autonomia F-35, la un preț de trei ori mai mic

Su-75 Checkmate vs. F-35. Ce știm despre noul avion al Rusiei: Pe hârtie depășește viteza și autonomia F-35, la un preț de trei ori mai mic

LTS „Checkmate”, noul avion de generația a V-a al Rusiei.
În Federația Rusă a fost prezentat pe 20 iulie Su-75 Checkmate, noul avion de luptă ușor care ar trebui să rivalizeze cu F-35 pe piața externă. Însă până atunci, F-35 este o certitudine, în timp ce Su-75 Checkmate nu e decât un program ambițios pus pe hârtie.

Prezentarea aeronavei LTS Checkmate a avut loc cu ocazia debutului expoziției de armament MAKS 2021, din apropiere de Moscova, și în prezența președintelui rus Vladimir Putin.

Noul avion va fi dezvoltat de rușii de la Suhoi și va concura cu F-35 pe piața externă.

De precizat că rușii vor avea mult de recuperat, în contextul în care dacă decizia Consiliului Federal al Elveției va fi confirmată de Parlament iar Berna va achiziționa F-35, țara cantoanelor ar fi a 15-lea stat care va opera avioanele americane de generația a V-a.

Reîntorcându-ne la LTS Checkmate, rușii nu au dat prea multe informații cu privire la noul proiect

Ce știm despre Su-75 Checkmate. Pe hârtie depășește viteza F-35, caracteristici similare și de trei ori mai ieftin 

Su-75 Checkmate, noul avion de generația a V-a, răspunsul rus pentru F-35. Sursă foto: Kremlin

Sigur că ceea ce ne-a prezentat Suhoi nu reprezintă decât ambiția programului. Până la produsul finit drumul e foarte lung. Iar orice comparație cu aeronava de generația a V-a F-35 trebuie să țină cont de faptul că deși americanii mai au multe de completat la program, F-35 Lightning II e totuși o certitudine în timp ce Su-75 Checkmate  nu e încă decât un program ambițios pe hârtie.

Așadar, știm Su-75 va fi un avion monomotor de generația a V-a care va utiliza și elemente de inteligență artificială. 

Potrivit celor de la The Hill, care citează Suhoi, primul zbor este programat în 2023 iar livrările ar trebui să înceapă din 2026. Termenul e bineînțeles din nou, unul ambițios.

Autonomia Su-75 va fi potrivit datelor preliminare de 2.900 de kilometri. În comparație, F-35A are o autonomie de aproximativ 2.220 kilometri.

În ceea ce privește viteza, sursa citată precizează că Su-75 Checkmate ar trebui să atingă o viteză de 1.8 Mach, adică aproape dublu decât viteza sunetului.

Viteza supersonică - Mach 1 - înseamnă aproximativ 343 m/s sau 1.235 km/h în aer, la nivelul mării. 

De partea cealaltă potrivit datelor oficiale ale Lockheed Martin, F-35A poate atinge o viteză maximă 1.6 Mach (aproximativ 1.960 km/h).  F-35B și F-35C au o viteză maximă de 1.2 Mach.

În ceea ce privește prețul, Su-75 Checkmate ar trebui să coste între 25 și 30 de milioane de dolari pe unitate. În comparație, conform datelor actualizate pentru anul fiscal 2021, prețul unui F-35A - varianta cea mai comună - se ridică la 79.2 milioane de dolari, urmând să scadă sub 78 de milioane de dolari în 2022

Trebuie din nou subliniat că toate aceste caracteristici sunt departe de a se concretiza și, uitându-ne experiența rusă din cadrul programului Su-57, provocările cu care se va confrunta industria din Federația Rusă în Su-75 Checkmate sunt majore.

CITEȘTE ȘI: Pentagonul are în vedere îmbunătățirea sau înlocuirea motoarelor avioanelor F-35

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes