La rescris ,,doctrina Arctică'' cu stiloul prezidenţial: De ce vrea Trump Groenlanda doar pentru el și „cu orice preț”

Mesajul transmis vineri, în prezența executivilor din industria petrolieră, este de o brutalitate care a înghețat spiritele politice la Copenhaga și Bruxelles. Statele Unite vor „face ceva în privința Groenlandei, fie că le place sau nu”, o declarație care transformă cel mai mare teritoriu insular al lumii dintr-un aliat NATO într-o țintă de achiziție forțată.

De ce este Trump convins că SUA trebuie să „dețină” Groenlanda?

Logica lui Trump este pe cât de simplă, pe atât de perturbatoare pentru ordinea internațională postbelică. Pentru președintele american, Groenlanda nu este o entitate politică semi-autonomă sub coroana daneză, ci un activ strategic vital care „trebuie să fie al nostru” pentru a elimina orice posibilitate ca Rusia sau China să devină vecini nedoriți.

 „Țările trebuie să dețină proprietatea; aperi proprietatea, nu contractele de închiriere”, a explicat Trump, desființând dintr-o frază decenii de acorduri militare care permiteau prezența americană la baza Pituffik fără a încălca suveranitatea Danemarcei. În viziunea sa, securitatea nu se mai bazează pe alianțe, ci pe posesie exclusivă.

Spectrul operațiunii „Absolute Resolve” din Venezuela, unde capturarea lui Nicolás Maduro a demonstrat disponibilitatea Washingtonului de a ignora dreptul internațional, planează acum deasupra Arcticii. Amenințarea cu „calea grea” - o aluzie transparentă la anexarea prin forță sau constrângere militară - nu mai este privită la Bruxelles ca o simplă retorică electorală. 

Doctrina Donroe în Arctica: De ce a trecut Trump de la „oferta de cumpărare” la amenințarea cu forța?

Premierul danez Mette Frederiksen a avertizat deja că un atac american asupra Groenlandei ar însemna sfârșitul NATO, însă pentru echipa de la Casa Albă, supraviețuirea alianței pare a fi un preț secundar în raport cu „Doctrina Donroe” (o reinterpretare modernă a Doctrinei Monroe), care vizează controlul absolut asupra emisferei vestice.

Această foame de „proprietate” este alimentată și de bogățiile imense care devin accesibile pe măsură ce gheața se topește. Mineralele critice, uraniul și eventuale rezerve masive de petrol și gaze fac din Groenlanda perla coroanei în cursa pentru accesul la resursele care contează cel mai mult în secolul XXI. 

Pentru Trump, ideea de a împărți acest teritoriu cu „aliați” care nu își plătesc, în viziunea sa, datoriile față de securitatea comună este inacceptabilă. 

Întâlnirea planificată a secretarului de stat Marco Rubio cu oficialii danezi este văzută de mulți ca o ultimă încercare de a găsi „calea ușoară”, deși distanța dintre oferta americană de cumpărare și refuzul categoric al Danemarcei lasă puțin loc pentru compromis.

Paralizia liderilor europeni în fața acestei ofensive este evidentă. Declarațiile prudente despre „integritatea teritorială” și „valorile comune” par desuete în fața unui președinte care declară ritos că nu are nevoie de dreptul internațional. În timp ce NATO încearcă să detensioneze situația prin promisiuni de întărire a flancului arctic, Washingtonul pare să fi decis deja că Groenlanda este un obiectiv de securitate națională ce nu poate fi lăsat la voia negocierilor diplomatice. 

Finalul acestei confruntări va defini dacă secolul XXI va rămâne unul al regulilor sau se va întoarce la o epocă a sferelor de influență, unde cel mai puternic își ia pur și simplu partea, fără să o împartă cu nimeni.