Defense România Forțele terestre Kalașnikov AK-12 și AK-15, pentru trupele Rusiei. Moscova anunță că va livra zeci de mii de arme

Kalașnikov AK-12 și AK-15, pentru trupele Rusiei. Moscova anunță că va livra zeci de mii de arme

Kalașnikov AK-12, sursă foto: Military Weapons
Forțele armate ale Rusiei vor primi în anul în curs 40.000 de arme noi de asalt Kalașnikov AK-12. Cel puțin asta anunță ministerul Apărării de la Moscova.

Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat pe site-ul oficial că Forțele Terestre Ruse vor primi în anul în curs aproximativ 40.000 de arme de asalt Kalașnikov AK-12. Totodată, dacă ar fi să dăm crezare Kremlinului, în următorii trei ani, militarii ruși vor beneficia de încă 150.000 de arme de asalt Kalașnikov AK-12 și AK-15.

Rusia a făcut oficial anunțul cu privire la noile arme Kalașnikov în luna ianuarie 2018, potrivit celor de la Janes. Ulterior, în martie 2018 rușii au anunțat că trupele lor vor beneficia și de arme Degtyarev A-545 (6P67) și A-762 (6P68).

Kalașnikov AK-12 a fost dezvoltată ca parte a programului ”Ratnik” (Soldatul viitorului). Puștile de asalt vor înlocui treptat armele Kalașnikov AK-74M.

Kalașnikov AK-12 are calibrul de 5,45 mm, în timp ce AK-15 are calibrul de 7,62 milimetri.

Sursa citată estimează că cel puțin 18.000 de arme de asalt AK-12 au fost livrate forțelor ruse din 2018 până în prezent.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes