Pregătirea pentru un front rece: Și totuși, ce caută rușii și chinezii cu navele lor prin Arctica sub masca „cercetării științifice”?
22 Ianuarie 2026
Donald Trump a reușit ceea ce mulți considerau imposibil: a transformat Groenlanda dintr-un teritoriu autonom protejat de dreptul internațional într-un portofoliu de „zone de bază suverane”. Planul agreat în spatele ușilor închise cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte, nu mai vizează anexarea întregii insule, ci tăierea ei în felii strategice.
Sub acest „acord-cadru” inspirat de prezența militară britanică în Cipru, porțiuni din Groenlanda ar urma să devină teritoriu american de jure, oferind Washingtonului nu doar baze militare, ci și acces nestingherit la rezervele de minerale rare, fără a mai trece prin filtrul birocratic al Copenhagăi sau al guvernului local de la Nuuk.
Această redefinire a Groenlandei ca o simplă „bucată de gheață” tranzacționabilă este rezultatul unui cinism politic care a lăsat Europa într-o stare de paralizie diplomatică. Mark Rutte, jucând rolul de „îmblânzitor” al președintelui american, a oferit acest compromis ca pe un sacrificiu necesar pentru a opri războiul tarifelor care amenința să îngenuncheze economiile europene la 1 februarie.
Mesajul transmis la Davos cu greu poate avea o altă interpretare decât asta: dacă nu putem cumpăra toată insula, vom cumpăra părţi din ea care ne interesează. Pentru Trump, „complexitatea proprietății” despre care vorbea după întâlnirea cu Rutte este doar o barieră semantică în calea unui obiectiv clar: controlul resurselor necesare pentru „Cupola de Aur” și pentru dominația tehnologică a SUA în Arctica.
Mecanismul propus este însă mult mai agresiv decât modelul original din Mediterană. În timp ce bazele britanice din Cipru permit o coexistență civilă reglementată, versiunea americană pentru Groenlanda ar include dreptul la exploatare economică extractivă fără permisiune prealabilă.
Aceasta este „marea ruptură” despre care vorbesc diplomații europeni. Ideea că o mare putere poate extrage bogățiile subsolului unui aliat fără consimțământ transformă parteneriatul de securitate într-o formulă de tranzacționalism agresiv, axată pe accesul neîngrădit la bogățiile subsolului
Prețul plătit de Danemarca pentru „pacea comercială”
Nu este de mirare că, la Copenhaga, premierul Mette Frederiksen a reacționat tăios, amintind că suveranitatea nu se negociază, chiar dacă președintele american consideră Danemarca „nerecunoscătoare” pentru ajutorul primit în al Doilea Război Mondial.
În timp ce Trump și Rutte își proclamă succesul la Davos, la Bruxelles atmosfera este una de priveghi geopolitic. Consiliul European de urgență, convocat pentru joi, s-a transformat dintr-o celulă de criză într-o sesiune de „terapie colectivă” pentru liderii care au realizat, în sfârșit, că Washingtonul nu mai este garantul ordinii mondiale, ci principalul său perturbator.
Concluzia amară a oficialilor UE - „americanii sunt acum ăia răi” - reflectă prăbușirea definitivă a „Visului American” în cancelariile europene. Chiar dacă tarifele au fost suspendate, prețul plătit este unul simbolic: acceptarea ideii că bucăți dintr-un stat aliat pot fi detașate și transformate în avanposturi suverane ale unei alte puteri.
Ruptura dintre cele două maluri ale Atlanticului rămâne astfel un fapt împlinit, indiferent de soarta finală a acestui acord-cadru. Europa se confruntă acum cu necesitatea de a folosi propriul „bazooka comercial” nu împotriva unui adversar tradițional, ci împotriva unui aliat care a decis că „bugatile de gheață” sunt mai valoroase decât tratatele.
În 2026, Groenlanda a încetat să mai fie doar un punct pe hartă - a devenit simbolul unei lumi post-hegemonice unde suveranitatea este fragmentată, vândută la bucată și reasamblată conform intereselor celor care dețin forța de a impune „acorduri” peste capul celor direct vizați.
