Colapsul „Relației Speciale”: Marea Britanie interzice SUA să folosească bazele RAF Fairford și Diego Garcia pentru atacul asupra Iranului

Această decizie marchează o ruptură istorică între cei doi aliați, demonstrând că Londra nu mai este dispusă să ofere cecuri în alb militarismului american dacă acesta contravine dreptului internațional și intereselor naționale de securitate în 2026.

Potrivit The Times, refuzul britanic are la bază o analiză juridică riguroasă realizată de experți, care avertizează că participarea la un atac fără un mandat clar din partea Consiliului de Securitate al ONU ar putea atrage răspunderea penală a Regatului Unit. Conform normelor internaționale, nu există nicio distincție între statul care execută atacul și cel care oferă sprijin logistic, dacă acesta din urmă are cunoștință de circumstanțele actului respectiv. 

De ce a blocat Londra accesul bombardierelor americane la bazele strategice britanice?

Prin blocarea accesului la Fairford, în Gloucestershire, și la insula Diego Garcia din Oceanul Indian, Marea Britanie privează forțele aeriene americane de capacitatea de a susține o campanie aeriană prelungită, obligând bombardierele B-2 și B-52 să efectueze misiuni de peste 30 de ore din Missouri, ceea ce reduce drastic cadența loviturilor și crește uzura flotei strategice.

Reacția lui Donald Trump a fost imediată și agresivă, acesta atacând direct acordul semnat de Starmer privind suveranitatea Insulelor Chagos. Trump a retras sprijinul SUA pentru tratatul care prevedea predarea arhipelagului către Mauritius în schimbul unui contract de închiriere pe 99 de ani a bazei Diego Garcia, calificând înțelegerea drept o eroare strategică majoră.

Cum a ajuns Donald Trump să atace suveranitatea Marii Britanii?

Prin utilizarea rețelei Truth Social pentru a acuza guvernul britanic de cedare în fața „Wokeismului”, președintele american a transformat un parteneriat militar vital într-o dispută publică de natură ideologică. Această retorică subminează poziția diplomatică a Londrei și confirmă faptul că Washingtonul subordonat agendei actuale tratează alianțele nu ca pe un efort colectiv, ci ca pe un instrument de execuție a ordinelor executive americane.

Din punct de vedere tactic, absența accesului la cele două baze complică planificarea americană pentru o operațiune care vizează infrastructura nucleară și centrele de comandă iraniene. În timp ce Pentagonul continuă să desfășoare avioane F-22 și avioane de realimentare prin baze precum Lakenheath sau Mildenhall, limitarea utilizării bombardierelor grele pentru misiuni de luptă anulează avantajul proximității geografice.

Starmer se află sub o presiune imensă din partea opoziției interne, liderul liberal-democrat Ed Davey solicitând deja un vot în Parlament pentru a preveni utilizarea teritoriului britanic în acțiuni militare unilaterale ale SUA. Ministerul Apărării de la Londra susține oficial procesul diplomatic de împiedicare a obținerii armei nucleare de către Teheran, însă refuză să valideze o escaladare care ar putea atrage atacuri de represalii asupra Regatului Unit.

Conflictul dintre necesitatea strategică de a eradica amenințarea iraniană și obligația de a respecta suveranitatea aliaților a lăsat Washingtonul într-o izolare parțială în interiorul NATO. Amenințarea lui Trump că va soluționa problema iraniană în următoarele zece zile, indiferent de poziția Londrei, indică o predispoziție către acțiuni militare care pot lăsa Marea Britanie într-o poziție diplomatică vulnerabilă.

Această criză de încredere demonstrează că parteneriatul de securitate anglo-american a încetat să mai fie o certitudine, devenind o victimă a divergențelor profunde privind ordinea juridică mondială și a modului în care o mare putere alege să își trateze cel mai apropiat partener strategic în 2026.