Defense România Forțele terestre Rusia: Blindate BMP distruse după ce două parașute nu s-au mai deschis - VIDEO

Rusia: Blindate BMP distruse după ce două parașute nu s-au mai deschis - VIDEO

Blindat militar BMP distrus, sursă foto: bmpd.livejournal.com
Armata Rusiei s-a confruntat cu un incident în urma căruia a pierdut două blindate BMP.

Totul s-a petrecut în urmă cu câteva zile în cadrul unui exercițiu militar care a avut loc în Rusia, informează cei de la Popular Mechanics. 

Mai exact, în cadrul exercițiului, mai multe blindate BMP au fost parașutate dintr-o aeronavă IL-76MD. Doar că sistemele a două parașute nu au funcționat iar blindatele BMP s-au izbit de pământ. Ambele vehicule au fost complet distruse în urma impactului. Nu au fost raportate însă pierderi de vieți omenești sau personal militar rănit în urma incidentului. Exercițiul a implicat parașutarea în masă a unui întreg regiment.

Imagini de la incident au fost publicate de blogul militar BMPD

După parașutarea din IL-76MD, două parașute nu au funcționat iar vehiculele de luptă ale infanteriei au fost făcute praf de forța gravitațională. Ambele vehicule s-au izbit de sol cu roțile în sus.

Puteți urmări mai jos un filmuleț care a surprins incidentul în care rușii au pierdut tehnică militară. În jurul secundei 32 se poate observa impactul blindatelor cu solul:

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes