Analiza stării tehnice a fabricilor de armament din România: De ce eșuează industria națională de apărare să îndeplinească comenzile Ministerului Apărării

Admiterea publică a ministrului Apărării, Radu Miruță, privind prezența vegetației în locul tehnologiei în fabricile Romarm, confirmă o realitate tehnică ignorată de decenii şi anume că subfinanţarea industrie de apărare a adus România într-o poziţie vulnerabilă.

Acest fapt reprezintă dovada unui eșec administrativ și industrial care compromite capacitatea de apărare a țării. În prezent, România deține resurse financiare pentru achiziții militare, însă nu are o infrastructură națională capabilă să transforme aceste fonduri în producție internă.

Absența unei baze industriale funcționale obligă statul să externalizeze integral contractele de înzestrare, eliminând controlul autohton asupra suportului logistic necesar pe termen lung.

Evaluarea economică și financiară a societăților din cadrul Romarm impune o decizie administrativă imediată. Identificarea unităților care pot fi repornite și eliminarea celor care nu mai au utilitate tehnică este singura strategie rațională.

Planul pentru revitalizarea Romarm prin transfer de tehnologie și eliminarea unităților neproductive

"Una dintre lecțiile pe care le-am abordat în această perioadă a fost faptul că o structură, o capabilitate militară nu poate să existe fără o capacitate industrială care să o susțină. Pentru asta, industria de apărare din fiecare țară trebuie să observe care sunt problemele și ce poate fi schimbat. În contextul acesta, cel puțin în România, e nevoie de o revitalizare a industriei naționale de apărare, a explicat Radu Miruță la  conferința Defense Romania Security Dialogue 2026.

Nu există nicio justificare pentru a menține structuri care nu pot produce echipament militar conform standardelor actuale. Ministerul Apărării are cerințe tehnice precise, iar industria națională eșuează sistematic în a le îndeplini. Procesul de reconstrucție trebuie să fie unul de selecție tehnică riguroasă, nu o încercare de a subvenționa ineficiența unor fabrici aflate în stare de degradare fizică avansată.

,,Am fost la Ministerul Economiei, unde am văzut situația economică și financiară a fiecărei societăți de sub umbrela Romarm și, cu convingere, vă mărturisesc, uitându-mă și la nevoile Ministerului Apărării, că trebuie să identificăm ce poate să mai fie revitalizat și ce nu mai are nicio șansă de a putea fi dezmorțit. Totul trebuie făcut astfel încât România să investească și să susțină industria națională de apărare, precizat ministrului Apărării.

Utilizarea mecanismului SAFE pentru transferul de tehnologie este măsura necesară pentru a aduce linii de producție moderne în locul spațiilor abandonate. Radu Miruță a precizat corect că o structură militară are nevoie de o capacitate industrială activă pentru a fi sustenabilă.

Analiza stării tehnice a fabricilor de armament din România

,,Tu, ca țară, să ai nevoie, să ai bani ca să plătești, dar să nu ai întotdeauna cui să plătești proiectele, e o problemă. De aceea, pornind de la Ministerul Economiei, în interacțiune cu Ministerul Apărării, am gândit următorul mecanism: să folosim bani din SAFE pentru ca, prin intermediul lor, să dezmorțim bucăți din industria națională de apărare. Am spus de multe ori că, în unele fabrici din industria națională de apărare, în loc de tehnologie de ultimă generație găsești vegetație. E adevărat și toți știm lucrul acesta. Nu e o rușine să accepți, ci este o rușine să nu faci nimic. Ce am gândit prin SAFE este ca cei care au tehnologia pe care industria națională de apărare nu o are să aducă această tehnologie în locul vegetației crescute în unele dintre fabrici, a argumentat Radu Miruță.

Statul român trebuie să permită integrarea tehnologiei străine în fabricile naționale pentru a opri degradarea acestora. Această metodă de tehnologizare reprezintă singura cale prin care industria românească poate redeveni relevantă în lanțul de aprovizionare al NATO, asigurând mentenanța și producția de componente pentru sistemele achiziționate.

Incoerența dintre planul de înzestrare al armatei și starea reală a fabricilor de armament a creat o vulnerabilitate de securitate majoră. România are capital, dar nu are capacitatea de a produce, ceea ce reprezintă o disfuncție structurală gravă.

Reabilitarea industriei de apărare nu este opțională, ci o condiție obligatorie pentru securitatea națională în anul 2026. Succesul acestei inițiative depinde de rapiditatea cu care autoritățile vor implementa măsuri de tehnologizare reală, eliminând definitiv birocrația și managementul care au permis ca vegetația să ocupe locul mașinilor de producție.