Ambasadorul Israelului în România: Iranul a fost la câțiva centimetri de arma nucleară. Rachetele balistice iraniene pot lovi Bucureștiul sau Parisul

Aviația militară a Israelului, în timpul operațiunii Rising Lion de a lovi Iranul. Photo source: IDF
Aviația militară a Israelului, în timpul operațiunii Rising Lion de a lovi Iranul. Photo source: IDF

Tensiunile din Orientul Mijlociu reverberează tot mai puternic și în Europa, în contextul evoluțiilor recente dintre Israel și Iran. Invitat la Digi24, ambasadorul Israelului în România a tras un semnal de alarmă în privința amenințării reprezentate de regimul teocrat de la Teheran și a subliniat că intervențiile militare ale statului israelian vizează distrugerea capacităților nucleare iraniene. Iranul a fost la doar câțiva centimetri de a obține armament nuclear, fapt ce reprezintă o amenințare nu doar pentru Israel și Orientul Mijlociu, dar și pentru Europa.

„Iranul mereu a declarat că Israelul e dușmanul și o tumoare canceroasă care trebuie eliminată”, a afirmat ambasadorul Lior Ben Dor, amintind că aceste declarații nu sunt simple retorici politice. „Acest lucru a fost menționat și de liderul suprem iranian Ali Khamenei, dar nu e doar o declarație politică. E vorba despre dezvoltarea programului militar nuclear al Iranului și vreau să subliniez termenul militar”, a adăugat șeful misiunii diplomatice israeliene în România, la Digi 24.

Diplomatul a avertizat că regimul de la Teheran dezvoltă în paralel atât programul nuclear, cât și o capacitate balistică amenințătoare. „Iranul își dezvoltă programul nuclear și rachetele balistice, rachete cu care au lovit deja Israelul. Ne putem imagina ce s-ar întâmpla dacă ar avea capacități nucleare și ar putea instala focoase nucleare pe aceste rachete”, a spus el.

2. Excelența ... (captura-de-ecran-2025-03-27-085556_34271500.png)

Excelența Sa, Lior Ben Dor, ambasadorul Israelului la București, în studiourile DefenseRomania

 

Rachetele balistice iraniene, o amenințare și pentru Europa. Iranul are rachete care pot ajunge până la Paris sau București

 

Ambasadorul Israelului în România amintește că decizia Israelului de a interveni militar a fost una motivată de o amenințare iminentă. „Când am început operațiunea militară a Israelului am făcut-o deoarece am știut că Iranul era foarte aproape de a obține capacitate militară nucleară”, a precizat el, subliniind că implicațiile acestei situații depășesc granițele statului israelian. „Lucru periculos nu doar pentru Israel, ci și Europa. Iranul a dezvoltat rachete cu rază de acțiune care pot ajunge în capitale europene precum Parisul, Roma sau București”, a avertizat ambasadorul.

Excelența Sa ambasadorul Lior Ben Dor a punctat și o dimensiune regională mai amplă, menționând că acțiunile Israelului contribuie la securitatea unui spațiu geopolitic extins. „Israelul se apără, dar apără și Europa azi. Apărăm și statele arabe și islamice care se tem profund de regimul iranian”, a conchis ambasadorul, indicând că pericolul pe care îl reprezintă Teheranul este recunoscut inclusiv în rândul unor actori din lumea musulmană.

 

Israelul refuză să fie victima unui Holocaust nuclear

 

3. Paradă mil... (1-iran-4_86000000_37145600.jpg)

Paradă militară în care sunt prezentate rachete și drone iraniene / Foto: Agerpres

Despre pericolul reprezentat de un Iran nuclear a vorbit recent și premierul Benjamin Netanyahu explicând operațiunea Rising Lion. „Iranul a produs suficient uraniu îmbogățit pentru nouă bombe atomice”, a declarat Netanyahu acum câteva zile, subliniind că regimul iranian a făcut recent pași fără precedent pentru a transforma acest uraniu în armă. „Dacă nu ar fi oprit, Iranul ar putea produce o armă nucleară în foarte scurt timp, poate într-un an sau în câteva luni”, a afirmat șeful guvernului israelian.

„Cu 80 de ani în urmă, evreii au fost victimele unui Holocaust comis de regimul nazist. Astăzi, statul evreu refuză să fie victima unui Holocaust nuclear comis de regimul iranian”, a subliniat Benjamin Netanyahu.

Netanyahu a detaliat obiectivele operațiunii: „Am atacat inima programului de îmbogățire a uraniului al Iranului. Am vizat principala uzină de îmbogățire de la Natanz, oameni de știință nucleari care lucrau la bomba Iranului, precum și inima programului de rachete balistice”.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel