Amazon îl acuză pe Donald Trump că a făcut presiuni pentru contractul Pentagonului cu Microsoft

Eduard Pascu |
Data publicării:
preşedintele american, Donald Trump
preşedintele american, Donald Trump

Amazon l-a acuzat pe preşedintele american Donald Trump că a influenţat atribuirea de către Pentagon, la sfârşitul lui octombrie, a unui mega-contract pentru stocarea datelor online (cloud) în valoare de 10 miliarde de dolari companiei Microsoft, potrivit unui document judiciar dat publicităţii luni, relatează AFP, transmite Agerpres.

Potrivit gigantului comerţului online, liderul de la Casa Albă "a avut în mod repetat atacuri publice şi în culise" pentru ca Amazon să nu obţină contractul JEDI (Joint Enterprise Defense Infrastructure), pe zece ani, care vizează modernizarea totalităţii sistemelor informatice ale forţelor armate americane într-un sistem gestionat de inteligenţă artificială.

Divizia Amazon Web Services (AWS), care domină sectorul de "cloud computing" şi furnizează servicii securizate altor organizaţii guvernamentale americane, printre care şi CIA, era considerată favorită pentru obţinerea contractului.

Într-un document de circa o sută de pagini, grupul din Seattle estimează că ostilitatea lui Donald Trump faţă de patronul Amazon Jeff Bezos, "perceput ca un duşman politic" a jucat un rol în decizia Pentagonului.

Jeff Bezos este ţinta frecventă a atacurilor virulente ale lui Donald Trump, în special din cauza investiţiei sale la Washington Post.

"Preşedintele SUA şi comandantul şef al armatei noastre s-a folosit de puterea sa pentru a 'înlătura Amazon' din contractul JEDI, în cadrul unei vendete personale şi intens mediatizate împotriva dlui Bezos, Amazon şi Washington Post", se afirmă în document.

În această plângere, Amazon cere Pentagonului "să reevalueze ofertele de manieră corectă şi fără influenţă inadecvată, directă sau indirectă".

O purtătoare de cuvânt de la Pentagon a dat asigurări că decizia a fost luată "de o echipă de experţi care au făcut carieră în serviciul public şi de ofiţeri militari din întreg Departamentul Apărării, în conformitate cu procesul normal de selecţie a surselor" şi nicio presiune externă nu a fost exercitată.

Vezi și: Modernizarea sistemelor informatice ale forţelor armate americane. Pentagonul, prins la mijloc în scandalul JEDI

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel