Alegeri Polonia. Opoziția câștigă marile orașe, conservatorii domină adunările regionale

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Opoziţia liberală poloneză va controla majoritatea oraşelor mari în urma alegerilor locale desfăşurate duminică.

Partidul Lege şi Justiţie (PiS, conservator), aflat la putere, nu a reușit să își adjudece niciun oraș mare, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, prezentate de posturile de televiziune, transmite AFP.

La Cracovia (sud), Gdansk (nord) şi Kielce (sud), candidaţii susţinuţi de opoziţie au obţinut duminică, în turul al doilea de scrutin, peste 64% din voturi în faţa rivalilor conservatori.

După validarea de către Comisia electorală, aceste rezultate vor consemna un important recul în oraşele mari al conservatorilor conduşi de Jaroslaw Kaczynski.

Opoziţia îşi adjucase încă din primul tur, cu rezultate de peste 50% din voturi, primăriile majorităţii celorlalte oraşe, printre care Varşovia, Lodz, Poznan, Lublin şi Wroclaw.

În turul secund, polonezii aleg doar primarii localităţilor, componenţa adunărilor regionale fiind stabilită în primul tur. În urmă cu două săptămâni, conservatorii au obţinut un avans important în regiuni, câştigând nouă din 16 adunări, cu o majoritate absolută în şase dintre ele.

În 2014, PiS obţinuse controlul într-o singură adunare regională.

Coaliţia civică, formată din cele două partide liberale de opoziţie (Platforma civică şi Nowoczesna), a câştigat şapte adunări regionale, dar a obţinut majoritatea doar într-una dintre ele. Pentru a guverna în celelalte, va trebui să formeze o coaliţie fie cu Partidul Ţărănesc (PSL), fie cu Partidul social-democrat (SLD), fie cu comitete independente.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel