Alegeri locale în Rusia. Putin, 'șoc electoral' după rezultatul din Moscova

putin_kremlin_usi_20897800
Partidul Rusia Unită, care îl sprijină pe preşedintele Vladimir Putin şi care se află la putere, a pierdut un număr mare de mandate în consiliul local din Moscova. Au fost numărate aproximativ 80% din voturi.

Partidul Rusia Unită, care îl sprijină Vadimir Putin, și-a mențiunut majoritatea, însă foarte greu. În Moscova, Rusia Unită a scăzut la aproape jumătate față de ultimul scrutin, rezultatul fiind un adevărat 'șoc electoral', informează Politico. Putin s-a confruntat cu un val de proteste și critici în vara acestui an.

Rezultat alegeri Rusia. Putin, 'șoc electoral' la Moscova

Candidații partidului Rusia Unită au obținut 24 de mandate din cele 45 din Duma orașului. În comparație, la ultimele alegeri, partidul lui Vladimir Putin a obținut 40 de mandate în Dumă! Până în prezent au fost numărate 80% din voturi.

Toată atenţia era concentrată asupra Moscovei, unde manifestaţii cu participarea a zeci de mii de persoane au avut loc toată vara la chemarea opoziţiei, ai cărei candidaţi au fost ţinuţi departe de scrutin. Câteva mii de persoane au fost arestate în timpul acestor manifestaţii cvasisăptămânale.

La Moscova, circa 7,2 milioane de alegători erau înscrişi pe listele electorale pentru a alege 45 de deputaţi în parlamentul oraşului.

Alegerile de duminică au fost unul dintre cele mai atent monitorizate scrutine din ultimii ani după ce excluderea multor candidaţi de opoziţie a declanşat cele mai ample proteste din capitala Rusiei din ultimul deceniu.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close