Albania a intrat în carantină. Armata a fost desfășurată pentru a sprijini poliția

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Armata Albaniei, sursă foto: Ministerul Apărării din Albania
Armata Albaniei, sursă foto: Ministerul Apărării din Albania

Albania a intrat în carantină începând cu miezul nopţii, a anunţat sâmbătă premierul Edi Rama, în pofida faptul că, până în prezent, au fost confirmate numai 38 de cazuri de coronavirus şi un deces în această ţară.

Guvernul albanez a decis să ia această măsură drastică la cinci zile după confirmarea primului caz de îmbolnăvire, din cauza lipsei de paturi de spital şi a conştiinţei civice, precum şi pe fondul relaţiilor strânse pe care Albania le are cu Italia, unde trăiesc legal circa 440.000 de imigranţi albanezi.

Începând cu ora locală 00:00 (23:00 GMT), frontierele terestre cu Muntenegru, Kosovo, Macedonia de Nord şi Grecia vor fi închise pentru toate autocarele, microbuzele şi automobilele particulare, a anunţat şeful guvernului.

"Frontiera se va menţine deschisă doar pentru transportul mărfurilor", a adăugat Rama, potrivit Agerpres care citează EFE.

 

Armata sprijină poliția în Albania

 

Încă de vineri a fost interzisă circulaţia vehiculelor, cu excepţia celor care au autorizaţie din partea poliţiei, în cele mai importante şase districte din ţară, inclusiv în capitala Tirana.

Agenţi de poliţie sprijiniţi de armată au fost desfăşuraţi pe străzile principalelor oraşe din ţară pentru a controla respectarea dispoziţiilor de către şoferi. Cei descoperiţi că nu au dreptul să circule, rămân fără permisul auto.

Rama rămâne la domiciliu, de unde a transmis sâmbătă o înregistrare video în care a avertizat că se aşteaptă ca numărul contagierilor cu coronavirus să crească în următoarele două săptămâni şi că "ce-i mai rău abia acum urmează".

"Nu este momentul să încercăm să convingem (oamenii), ci să luăm măsuri", a insistat Rama, care a adăugat că această luptă împotriva unui duşman invizibil se va câştiga doar prin ordine şi disciplină.

În această ţară cu 2,8 milioane de locuitori sunt disponibile 5.000 de paturi în spitale, din care în Clinica de Boli Infecţioase din Tirana sunt doar 120, unde se află internaţi 12 din cei 33 de bolnavi, doi dintre ei la terapie intensivă.

Sâmbăta aceasta a fost îngrădită şi circulaţia în parcuri şi zone deschise urbane. În plus, de luni va fi paralizată şi circulaţia pe principalele rute naţionale. Din 11 martie, barurile şi restaurantele au fost închise. Excepţie o fac magazinele alimentare, brutăriile şi farmaciile.

Toate evenimentele sportive, culturale şi religioase au fost anulate.

Boala a ajuns în Albania din Italia. În ultimele două săptămâni şi până joi, când toate zborurile care făceau legătura dintre cele două ţări au fost anulate, circa 27.000 de persoane care veneau din Italia au intrat în Albania.

Guvernul albanez a impus autoizolarea şi autorităţile aplică o amendă de 5.000 de euro oricărei persoane care încalcă regulile şi iese din casă.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel