Airbus a prezentat proiectul fello´fly, menit să sporească performanţele de mediu ale aeronavelor comerciale

S.I. Catalin |
Data publicării:

Airbus a dezvăluit fello´fly, cel mai recent proiect inspirat de biomimicry (proiectarea şi producţia de materiale, structuri şi sisteme inspirate din natură), menit să sporească performanţele de mediu ale aeronavelor comerciale, cu un impact semnificativ asupra reducerii emisiilor din industria aviaţiei, potrivit unui comunicat de presă al companiei Airbus, remis DefenseRomania.

Conform unui comunicat al companiei, proiectul fello'fly al Airbus, care a fost inspirat de la zborul păsărilor migratoare,
îşi propune să demonstreze viabilitatea tehnică, operaţională şi comercială a două aeronave care zboară împreună pe distanţe mari.

,,Prin fello´fly, o aeronavă urmăritoare va prelua energia lăsată în urmă de către aeronava-lider, zburând prin curentul de aer ascendent pe care prima îl creează. Acest lucru asigură un efect de portanţă suplimentar aeronavei urmăritoare, ceea ce îi permite să reducă utilizarea motorului şi, prin urmare, să diminueze consumul de combustibil cu aproximativ 5-10% pe călătorie", explică sursa citată.

Soluţia tehnică la care lucrează Airbus implică funcţii de asistenţă a pilotului necesare pentru a se asigura că aeronava urmăritoare rămâne poziţionată în siguranţă pe direcţia fluxului de aer lăsat în urmă de către aeronava-lider, menţinând aceeaşi distanţă, la o altitudine constantă.

În ceea ce priveşte soluţia operaţională, Airbus lucrează, în colaborare cu companiile aeriene şi furnizorii din domeniul de control al traficului aerian (ATC), pentru a identifica nevoile operaţionale şi soluţiile adecvate pentru planificarea şi executarea operaţiunilor fello'fly.

,,Acest lucru evidenţiază importanţa pe care Airbus o acordă activităţilor din întreaga industrie pentru atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor definite de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI) şi de Comitetul pentru Protecţia Mediului Aviaţiei (CAEP)", se menţionează în comunicat.

Airbus urmează să înceapă testele de zbor cu două dintre aeronavele sale de tip A350 în 2020. Având în vedere potenţialul ridicat al industriei de a avea un impact pozitiv asupra mediului, Airbus vizează o cronologie ambiţioasă pentru o intrare controlată în serviciu (EIS - Entry-Into-Service), care este de aşteptat înainte de mijlocul următorului deceniu.

Airbus este lider mondial în domeniul aeronautic, al spaţiului şi al serviciilor conexe. În 2018 a generat venituri de 64 de miliarde de euro şi a numărat aproximativ 134.000 de angajaţi la nivel mondial.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel