Aglomerație mare în Cuba, dar rușii nu sunt de capul lor. SUA au trimis în regiune submarinul nuclear USS Helena iar Canada a trimis și ea nave

Ionel Copcea |
Data publicării:
USS Helena, photo source: US Navy
USS Helena, photo source: US Navy

Din datele aflate la dispoziție din surse deschise rezultă faptul că, în prezent, în diferite porturi cubaneze, se află în escală nave de luptă și submarine nucleare din Rusia, SUA și Canada.

Astfel, în capitala Cubei, Havana, a sosit, pe 14.06.2024, nava canadiană de patrulare Margaret Brooke (AOPV 431) din clasa Harry deWolf. Cu puțin timp înainte de aceasta, nava a vizitat portul american Key West din Florida, unde s-a aflat în perioada 11-13 iunie.

Aproape simultan cu nava canadiană, în Cuba a sosit și submarinul nuclear american USS Helena. Este adevărat că acesta nu a acostat la Havana, ci la baza militară americană de la Guantanamo Bay, situată pe Insula Libertății.  Autoritățile cubaneze și-au exprimat deja nemulțumirea în legătură cu acest lucru.

Activarea Forțelor Navale americane și canadiene în Cuba a fost precedată de intrarea în Havana a unei escadre rusești aparținând Flotei de Nord. Din aceasta fac parte fregata Amiral Gorshkov, petrolierul Akademik Pashin, remorcherul de salvare Nikolai Chiker și submarinul nuclear Kazan. Acesta din urmă este submarinul principal al celui mai nou Proiect rusesc 885M, din clasa Yasen-M.

Sosirea navelor rusești în Cuba a fost aspru criticată de candidatul american la președinție, Donald Trump, care a declarat că este inacceptabil ca nave de luptă rusești să evolueze atât de aproape de teritoriul SUA. Acesta l-a criticat pe actualul președinte american, Joe Biden, considerând că prezența navelor rusești în apropierea coastelor
Statelor Unite reprezintă un semn de slăbiciune a Casei Albe și a liderului său.

 

SUA sunt în alertă, în timp ce Rusia ar putea pregăti activități militare și exerciții de amploare în zona Americii Latine

 

Trebuie precizat faptul că, intrarea navelor de luptă rusești în portul Havana a provocat o alertă semnificativă în SUA, în special în statul Florida.

Comentariul autorului: Pe baza unor informații anterioare, se poate aprecia că Rusia pregătește activități militare de amploare în zona Americii Latine, care ar putea dura până în toamna acestui an.

Cel mai probabil, pentru desfășurarea acestora, reprezentanții militari ruși vor aduce în regiune și bombardiere strategice, posibil de tip Tu-160. Potrivit unor scenarii exersate deja anterior, acestea ar putea fi bazate în Venezuela.

De asemenea, în proximitatea SUA ar putea sosi și un detașament al Flotei ruse din Oceanul Pacific, format din crucișătorul purtător de rachete Varyag și fregata Amiral Shaposhnikov, care, în prezent, operează în Marea Mediterană.

Specialiștii militari occidentali apreciază că această desfășurare de forțe în apropierea teritoriului american face parte din răspunsul Moscovei la ajutorul militar al Washingtonului pentru regimul de la Kiev.

Surse rusești au informat chiar că, înainte de sosirea la Havana, fregata Amiral Gorshkov și submarinul nuclear Kazan au executat exerciții în proximitatea Floridei, cu simularea întrebuințării armamentului din dotare.

Trebuie precizat faptul că la bordul fregatei Amiral Gorshkov sunt amplasate noile rachete hipersonice rusești de tip Zircon. În ceea ce privește submarinul Kazan, deși acesta trebuia să aibă în dotare cinci instalații de lansare cu opt celule fiecare pentru rachetele de croazieră Kalibr, există indicii că la bordul lui au fost instalate, de fapt, patru instalații de lansare cu opt celule pentru rachetele hipersonice Zircon.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel