Administraţia Trump a reintrodus Cuba pe lista statelor care susţin terorismul

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:

Administraţia preşedintelui Donald Trump a anunţat luni, cu nouă zile înainte de sfârşitul mandatului, că a reintrodus Cuba pe lista neagră a SUA cu "statele care susţin terorismul", de pe care fostul preşedinte democrat Barack Obama a retras-o în 2015, informează AFP.

"Cu această măsură, vom trage din nou la răspundere guvernul Cubei şi vom transmite un mesaj clar: regimul Castro trebuie să pună capăt sprijinului său pentru terorismul internaţional şi subversiunii justiţiei americane", a declarat şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo într-un comunicat care îi menţionează pe foştii lideri cubanezi Fidel şi Raul Castro, transmite Agerpres.

El acuză Cuba, pentru a justifica această sancţiune, pentru că "a susţinut în mod repetat acte de terorism internaţional oferind refugiu teroriştilor".

Această decizie de ultimul moment riscă să facă mai dificilă pentru preşedintele ales Joe Biden, care va prelua funcţia pe 20 ianuarie, reluarea relaţiilor cu Havana.

După apropierea spectaculoasă dintre Washington şi Havana sub administraţia Obama, administraţia Trump şi-a înăsprit constant poziţia faţă de puterea comunistă.

Cuba se alătură astfel Iranului, Coreei de Nord şi Siriei pe lista neagră a statelor care susţin terorismul. Sudanul a fost retras recent de pe această listă de către preşedintele Donald Trump.

Ministrul cubanez de externe Bruno Rodriguez a denunţat luni "oportunismul politic" al administraţiei Trump, care a anunţat în aceeaşi zi că a adăugat Cuba din nou pe lista neagră a SUA cu "statele care susţin terorismul".

"Condamnăm caracterizarea cinică şi ipocrită a Cubei drept stat care sprijină terorismul, anunţată de Statele Unite. Oportunismul politic al acestei acţiuni este evident pentru toţi cei cărora le pasă sincer de flagelul terorismului şi de victimele acestuia", a reacţionat pe Twitter şeful diplomaţiei cubaneze.

Citește și: Expert american: Efectivele militare ale SUA din baza aeriană Incirlik ar trebui mutate în Grecia

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel