Acord în domeniul militar între România și Emiratele Arabe Unite

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: MApN
Sursă foto: MApN

Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a participat, miercuri, la Abu Dhabi, la cea de-a doua sesiune a Comisiei de cooperare între Guvernul României și Guvernul Emiratelor Arabe Unite.

MApN a anunțat că oficialul român a avut o întrevedere bilaterală cu omologul din Emiratele Arabe Unite, subsecretarul de stat al Ministerului Apărării, Mattar Salem Ali Al Dhaheri. Discuțiile au vizat cooperarea celor două țări în formate multilaterale și, în context, a fost exprimat interesul comun pentru dezvoltarea bilaterală a potențialelor domenii de cooperare, respectiv instruire în comun, învățământ militar, logistică și medicină militară.

În acest sens, în marja lucrărilor Comisiei, cei doi oficiali au semnat Acordul între Guvernul României și Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind cooperarea în domeniul militar, document care va asigura cadrul juridic al cooperării între cele două părți în domenii de interes reciproc.

Semnarea acordului bilateral confirmă trendul ascendent al relației bilaterale, reflectat de deschiderea ambelor state în direcția impulsionării cooperării, a precizat, MApN.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel