12 ore de navigare pe mare de gradul 5 pentru puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:

Dintr-o corespondență de misiune transmisă de ofițerul de presă al misiunii NATO, SNMCMG-2, condusă de puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” aflăm că marinarii români au au ajuns în Grecia iar în marea Egee și au avut de înfruntat o vreme capricioasă.

"Deși ceasul nu indică oră amiezii, suntem la intrarea în una din cele mai aglomerate strâmtori ale lumii, iar cei de la bord consultă tot mai des informațiile meteo, care prevesteau înrăutățirea vremii și, implicit, a apelor Mării Egee. Deși socoteam că doar Marea Neagră are un renume de mare tumultoasă și imprevizibilă, „botezul" Mării Egee a însemnat o apă învolburată, care a confirmat îngrijorarea", se arată în corespondență.

(w670)

 

"Prin grija șefului de echipaj, maistrul militar principal Stefan Nițu, și a ajutoarelor acestuia, s-au pus în aplicare măsurile de amarare a tuturor obiectelor de la bordul navei. Desprins parcă din poeziile lui George Bacovia, văzduhul întuneca vizibilitatea, iar nava înfrunta valuri care creșteau în înălțime. Doctorul grupării, locotenent-colonelul Paul Dincă, verifică echipajul pentru a interveni cu tratament împotriva răului de mare, iar, la final, raportează că starea de sănătate a personalului ambarcat este una foarte bună. Urmează aproape 12 ore de navigație în condiții grele, gradul mării crește în intensitate, ajungând până la 5, iar vântul continuă să bată în rafale, cu 36 de metri pe secundă", transmite ofițerul de presă căpitan Nicoleta Burlacu.

 

Ancorarea în Grecia și întrevedere cu conducerea SNMG-2 reprezentată de contraamiralul italian Paolo Fantoni

 

 

"Cu toată vremea nefavorabilă, carturile sunt la post, se refac calculele de navigație, la fiecare informare nouă a prognozei meteo, căutând cel mai bun drum pentru a ne deplasa în siguranță. La trei ceasuri trecute de miezul nopții, luăm drum spre ultima parte a marșului, portul Souda, din insula Creta", se mai arată în corespondență.

"Miezul zilei de joi, 6 februarie, ne găsește lângă țărmul insulei grecești, după care am intrat în Baza Militară Navală din Portul Souda, pentru a ne reface capacitățile de luptă necesare următoarelor etape ale misiunii și pentru a participa la întrevederile oficiale cu reprezentanții locali și cu conducerea unei alte grupări navale NATO, SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group 2), reprezentată de contraamiralul italian Paolo Fantoni", a mai comunicat căpitan Nicoleta Burlacu.

 (w670)

Foto: Forțele Navale Române

Vezi și: Puitorul de mine "Viceamiral Constantin Bălescu" a plecat în misiune

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel