'Centrul de greutate al activităților va fi la Constanța, pe faleză și în raionul maritim din fața clădirii Comandamentului Flotei, unde, începând cu ora 10:00, peste 3.500 de militari români și străini vor lua parte la ceremonia militară și la Exercițiul naval întrunit și interinstituțional FNR 26.10. La secvențele de instruire de pe mare și din zona costieră, vor participa, în total, peste 50 de nave și ambarcațiuni, 15 aeronave militare și civile, două transportoare amfibii blindate și cinci piese de artilerie', potrivit Forțelor Navale Române.
Forțele Navale Române vor participa cu 42 de nave și ambarcațiuni, un elicopter IAR 330 Puma Naval și două transportoare amfibii blindate. În acest an, în premieră, participă la manifestări și corveta 'Contraamiral August Roman' - 261 și vânătorul de mine M 271 'Căpitan Constantin Dumitrescu'.
Totodată, la eveniment vor participa și patru nave ale Gărzii de Coastă, două nave ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare și o navă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, iar din aer trei elicoptere IAR 330 Puma, două aeronave F-16 Fighting Falcon și o aeronavă C 27-J Spartan ale Forțelor Aeriene Române, un elicopter UH-60 Black Hawk al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și cinci avioane ale Aeroclubului României.
La manifestări mai participă două nave ale Forțelor Navale ale Turciei, o fregată și o corvetă, o navă a Gărzii de Coastă a Turciei, o navă a Gărzii de Coastă a Bulgariei, două avioane F-18 Hornet ale Forțelor Aeriene Spaniole din Poliția Aeriană Întărită a NATO și avionul de patrulare maritimă Atlantique 2 al Marinei Militare Franceze.
Manifestările dedicate Zilei Marinei Române se vor încheia seara cu un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale și retragerea cu torțe a marinarilor militari, pe traseul Cazino - Piața Ovidiu - faleza din fața clădirii Comandamentului Flotei. În intervalul orar 21:30 - 22:00, de pe digul de nord al digului Tomis este organizat un spectacol de lasere și lumini, asigurat de Primăria Municipiului Constanța.
![]()
De asemenea, Flotila Fluvială marchează Ziua Marinei Române în acest an printr-o serie de manifestări organizate în județele Brăila, Galați și Tulcea, la care participă marinari militari, nave militare de luptă și nave civile fluviale, precum și tehnică militară, potrivit unui comunicat de presă transmis de Flotila Fluvială 'Mihail Kogălniceanu'. Manifestările au început din data de 7 august, atunci când Flotila Fluvială, în colaborare cu Muzeul Național al Marinei Române, au organizat la Muzeul Brăilei 'Carol I' simpozionul 'Ziua Marinei Române la Dunăre'. În zilele de 8 și 9 august, pe faleza Dunării din Brăila, au fost organizate ateliere de prezentare a echipamentelor, tehnicii și aparaturii militare, ateliere de noduri și jocuri marinărești, cu participarea militarilor și tehnicii din unitățile subordonate Flotilei Fluviale, Brigăzii 10 Geniu 'Dunărea de Jos', Centrului Militar Județean Brăila și Batalionului 285 Artilerie 'Vlaicu Vodă'.
La 15 august, manifestările dedicate Zilei Marinei Române au loc la Brăila, pe faleza Dunării, în zona scenei, la ora 10:00, cu intonarea Imnului Național al României, ridicarea pavilionului, geacului și a marelui pavoaz, în sincron cu 21 de salve de tun trase de la bordul navelor purtătoare de artilerie. Potrivit organizatorilor, sute de marinari și scafandri fluviali, aflați la bordul navelor militare și în ambarcațiuni rapide, vor executa exerciții tactice pentru a demonstra capacitatea de luptă a Flotilei Fluviale. Manifestările vor include, de asemenea, sosirea Zeului Neptun, botezul marinăresc și jocuri marinărești pe apă, urmând să se încheie în jurul orei 20:30 cu retragerea cu torțe.
Sărbătorirea Zilei Marinei Române la Tulcea se va desfășura pe faleza Dunării în intervalul orar 10:00-13:00.
La Galați, activitățile pentru sărbătorirea Zilei Marinei Române sunt programate, la 15 august, între orele 17:00-19:00, în zona Elice, unde este programată o ceremonie militar-religioasă cu lansarea ancorei de flori în apele Dunării, exerciții navale, precum și parada navelor militare și a celor civile.