Zelensky l-a demis pe Ministrul Apărării, Mihailo Fedorov

53410366823_791856364f_o_18544900
Volodimir Zelenski / Oficiul Președintelui
Zelensky l-a demis pe Ministrul Apărării, Mihailo Fedorov.

Volodimir Zelensky l-a demis pe Mihailo Fedorov din funcţia de ministru al Apărării. Acesta a confirmat demiterea sa într-o postare pe reţelele sociale.

Mihailo Fedorov a trecut în revistă principalele realizări din mandatul său, printre care blocarea sistemelor Starlink utilizate de forţele ruse, campania împotriva logisticii militare ruse din Crimeea ocupată şi o iniţiativă de reformă militară pe care a descris-o drept "nepopulară, dar extrem de importantă", conform Kyiv Independent.

 
Fostul ministru a enumerat şi trei obiective pe care nu a reuşit să le îndeplinească: transformarea completă a Ministerului Apărării "în conformitate cu standardele NATO şi cu bunul-simţ", reformarea sistemului de achiziţii şi construirea "unei culturi a responsabilităţii".

 
"Vă mulţumesc fiecăruia dintre dumneavoastră care apăraţi Ucraina şi lucraţi pentru victorie", a scris Fedorov.

"Mulţumesc întregii mele echipe pentru activitatea eficientă, 24 de ore din 24, şapte zile din şapte... Voi continua să lucrez pentru misiunea cu care am venit la Ministerul Apărării: înfrângerea inamicului", a mai zis Mihailo Fedorov.

Alte știri de interes
x close