Zelenski spune că Ucraina nu e acceptată în NATO pentru că „lor” le e frică de Rusia. Orice compromis va fi făcut prin referendum

Darius Muresan |
Data publicării:
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul inspecției militare. Sursă foto: Administrația Prezidențială de la Kiev
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul inspecției militare. Sursă foto: Administrația Prezidențială de la Kiev

Orice "compromis" în negocierile cu Rusia menit să pună capăt conflictului va fi supus unui referendum în Ucraina, a declarat luni preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu pentru un site de ştiri regional ucrainean, informează Agerpres, care citează AFP.

"Am explicat-o pentru toate grupurile de negocieri: atunci când vorbiţi despre toate aceste schimbări (ce vor figura într-un eventual acord, n.r.), şi ele pot fi istorice, (...) noi le vom supune unui referendum", a spus Zelenski pentru site-ul de ştiri Suspilne.

"Poporul va trebui să se pronunţe asupra unor forme de compromis. Iar în ce vor consta ele (compromisurile) ţine de discuţiile noastre" cu Rusia, a continuat Zelenski.

În acest sens, Zelenski a revenit asupra problemei-cheie a NATO, organizaţie la care ţara sa nu va putea adera, după cum a recunoscut el recent.

"Am înţeles-o deja cu toţii. Noi nu suntem acceptaţi (în NATO), pentru că lor (ţărilor membre) le este frică de Rusia. Aceasta este tot. Şi noi trebuie să ne calmăm şi să spune: 'Ok, (sunt necesare) alte garanţii de securitate", a subliniat preşedintele Zelenski.

"Sunt ţări în NATO care vor să fie garanţi de securitate (ai Ucrainei) (...), care sunt gata să facă tot ce această Alianţa ar fi trebuit să facă dacă noi am fi fost membri. Şi eu cred că acesta este un compromis normal", a mai spus Volodimir Zelenski.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel