Zelenski cere Occidentului să nu creeze panică și spune că există o amenințare mai mare decât invazia rusă

Darius Muresan |
Data publicării:
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul inspecției militare. Sursă foto: Administrația Prezidențială de la Kiev
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul inspecției militare. Sursă foto: Administrația Prezidențială de la Kiev

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri occidentalilor să nu creeze panică în jurul tensiunilor cu Rusia, care este acuzată că pregăteşte o invazie în Ucraina, relatează Agerpres, care citează AFP. El a estimat totodată că principalul risc pentru ţara sa îl reprezintă "destabilizarea din interior".

"Nu avem nevoie de această panică", pentru că "trebuie să stabilizăm economia" ţării, a subliniat Zelenski într-o conferinţă de presă pentru media străine.

"Probabilitatea unui atac (rus) există, nu a dispărut şi nu a fost mai puţin gravă în 2021", dar "nu vedem o escaladare superioară celei care exista" anul trecut, a asigurat el.

În schimb, dacă ne luăm după media internaţionale şi "chiar după şefi de stat respectaţi", s-ar putea crede "că suntem deja în război" în toată ţara, "că sunt trupe care avansează pe şosele. Dar nu este cazul", a insistat Zelenski.

"Cât costă această panică pentru Ucraina?", a punctat şeful statului.

"Cel mai mare risc pentru Ucraina" este "destabilizarea situaţiei din interiorul ţării", mai curând decât ameninţarea unei invazii ruse, a mai adăugat preşedintele ucrainean. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel