Oficiali din Polonia și țările baltice se tem de un atac rus „sub steag fals” cu drone ucrainene asupra infrastructurii civile critice. Moscova ridică din umeri și spune că sunt „povești de groază”
10 August 2026
Potrivit agenţiei de presă chineze Xinhua, preşedintele Xi Jinping a făcut aceste declaraţii în cadrul unei întrevederi cu preşedintele iranian Hassan Rouhani, în marja summitului Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai care are loc la Bişkek, în Kîrgîzstan.
SUA au acuzat Iranul de atacurile care au vizat joi două petroliere în Marea Oman, incidente care au provocat creşterea cotaţiei la barilul de petrol precum şi îngrijorări faţă de o nouă confruntare între SUA şi Iran, deşi Teheranul a negat acuzaţiile aduse.
Cotaţia barilului de petrol a crescut joi cu peste 4%, după atacuri. Prin strâmtoarea Ormuz trece aproape o cincime din petrolul mondial, adică aproximativ 17,2 milioane de barili pe zi.