Washingtonul, război comercial cu Beijingul. Trump nu renunță

Florentina Constantin |
Data actualizării: | Data publicării:
Presedintele SUA, Donald Trump
Presedintele SUA, Donald Trump

Statele Unite au întemeiat o listă de produse importate din China pe care ameninţă să le taxeze, începând cu luna septembrie.

Administraţia preşedintelui Donald Trump sporeşte astfel presiunea în războiul comercial cu China care s-a concretizat săptămâna trecută în impunerea unor taxe vamale pentru importuri chineze în valoare de 34 miliarde de dolari. O măsură legată de un diferend asupra proprietăţii intelectuale la care Beijingul a răspuns imediat prin taxe echivalente.

Aceste taxe vamale vor acoperi importuri chineze în valoare totală de 50 de miliarde de dolari, a precizat marţi Robert Lighthizer într-un comunicat. Produsele vizate de aceste taxe beneficiază de "transferuri forţate de tehnologii", o practică pentru care americanii acuză China.

Represaliile Beijingului la aceste măsuri au declanşat noile ameninţări ale Washingtonului, de această dată pentru un total de peste 200 de miliarde de dolari.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel