Vladimir Putin: Rusia este gata să nu prelungească Tratatul nuclear START cu SUA

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:
Rusia-siloz de rachete nucleare
Rusia-siloz de rachete nucleare

Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat joi că va lăsa să expire în 2021 importantul Tratat pentru controlul asupra armelor nucleare START încheiat cu SUA, în cazul în care acestea nu se vor arăta doritoare să-l prelungească, informează AFP şi TASS.

,,Dacă nimeni nu doreşte prelungirea acordului START, atunci noi nu o vom face (...). Am spus de o sută de ori că suntem gata" să nu-l prelungim, a declarat Putin în timpul unei întâlniri avute cu directori ai agenţiilor de presă, în marja Forumului Economic de la Sankt-Petersburg, în nord-vestul Rusiei.

,,Până în prezent, nimeni nu negociază cu noi. Procesul negocierilor oficiale nu a fost nici acum lansat, chiar dacă totul expiră în 2021", a adăugat Putin.

Acest tratat bilateral pentru reducerea armelor strategice, a cărei ultimă variantă denumită "Noul START" a fost semnată în 2010, menţine arsenalele nucleare rus şi american mult sub nivelul din timpul războiului rece. El urmează să expire în 2021, într-o perioadă de puternice tensiuni între cele două mari puteri nucleare.

Dacă tratatul va expira fără adoptarea unei noi versiuni, "nu va mai fi niciun instrument care să limiteze cursa înarmării, cu trimiterea, de exemplu, de arme în spaţiu", a atenţionat preşedintele rus, avertizând că "deasupra capetelor fiecăruia dintre noi vor exista arme nucleare".

Totodată, Putin a subliniat că Rusia "are noi sisteme capabile să garanteze securitatea ţării pe o perioadă destul de lungă". El a afirmat că ţara sa "şi-a depăşit concurenţii în ceea ce priveşte crearea unor sisteme hipersonice".

Potrivit lui Putin, toate ţările care deţin arme nucleare trebuie să participe la negocieri pentru limitarea şi controlul asupra armelor strategice. "Trebuie atrase (în negocieri) toate ţările nucleare. Toate puterile nucleare, oficiale sau neoficiale", a subliniat preşedintele rus.

El a explicat că dacă sunt implicate în negocieri doar statele care sunt recunoscute în mod oficial drept puteri nucleare, fără a le implica pe cele care deţin arme nucleare neoficial, atunci acestea din urmă "vor continua să dezvolte" astfel de arme şi în cele din urmă acest lucru va frâna procesul de negocieri între statele recunoscute oficial drept puteri nucleare.

La mijlocul lunii mai, Vladimir Putin a subliniat că dacă se va decide prelungirea Tratatului START privind reducerea armamentului strategic ofensiv, care expiră în 2021, va fi necesar să se înceapă negocieri pe scară largă cu Statele Unite.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel