Vladimir Putin critică extinderea NATO înainte de summitul de la Londra

S.I. Catalin |
Data publicării:

Preşedintele rus Vladimir Putin a criticat marţi extinderea continuă a NATO, despre care a spus că este inutilă dată fiind absenţa unei ameninţări din partea Moscovei după colapsul în 1991 al Uniunii Sovietice, relatează Reuters.

În cadrul unui discurs susţinut la o conferinţă pe teme militare de la Soci, Putin a spus că extinderea NATO reprezintă o ameninţare pentru Rusia, dar a spus că speră că interesul împărtăşit pentru securitatea comună va prevala.

În pofida tensiunilor, Putin a subliniat că Rusia este în continuarea gata să coopereze cu alianţa militară.

,,Am exprimat în mai multe rânduri voinţa noastră de a coopera cu NATO în privinţa unor ameninţări reale precum terorismul internaţional, conflicte armate locale şi pericolul proliferării armelor de distrugere în masă", a declarat preşedintele rus, citat de agenţiile ruse de presă preluate de AFP, şi asta în pofida comportamentului "incorect sau chiar grosolan" al NATO faţă de Moscova.

El a făcut aceste declaraţii în contextul în care preşedintele american Donald Trump a criticat aliaţii cei mai importanţi din UE înainte de summitul aniversar al NATO de la Londra, afirmând că afirmaţiile lui Macron despre "moartea cerebrală a NATO" au fost "foarte răutăcioase" şi că Germania cheltuieşte prea puţin pentru apărare.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marţi, la Soci, că Kremlinul urmăreşte cu atenţie evoluţiile din NATO, dar consideră aceste evenimente treburile interne ale Alianţei, relatează agenţia TASS, potrivit Agerpres.

,,Nu este treaba noastră", a răspuns el la o întrebare privind contradicţiile interne din NATO. "Este treaba noastră când Alianţa ameninţă securitatea Federaţiei Ruse", a subliniat Peskov.

Purtătorul de cuvânt de la Kremlin a mai spus că "Alianţa este produsul Războiului Rece". "Federaţia Rusă nu a vrut niciodată ca această epocă să se întoarcă dar Alianţa, care a luat naştere plecând de la o ideologie a confruntării nu poate, bineînţeles, să ofere altceva, conceptual", a atras atenţia purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

,,Din acest punct de vedere, bineînţeles, urmărim cu atenţie procesele din cadrul Alianţei iar, în ceea ce priveşte moartea, sau nu, a unui organ sau altul, ei bine, asta nu ne priveşte", a spus Peskov. El s-a referit la recenta declaraţie a lui Macron privind faptul că NATO ar fi în "moarte cerebrală".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel