Vizita lui Pompeo într-o colonie israeliană a stârnit furia palestinienilor

Darius Muresan |
Data publicării:
Fostul secretar de stat american Mike Pompeo
Fostul secretar de stat american Mike Pompeo

Premierul palestinian Mohammed Shtayyeh s-a exprimat în termeni critici vineri faţă de vizita secretarului de stat american Mike Pompeo prevăzută pentru săptămâna viitoare într-o colonie israeliană în Cisiordania, calificând-o drept un "precedent periculos", relatează Agerpres, care citează France Presse.

Mike Pompeo va deveni astfel primul secretar de stat american care efectuează o vizită într-una din coloniile israeliene în Cisiordania, considerate ilegale de dreptul internaţional.

Această vizită este un mod de "legitimare a coloniilor" şi creează un "precedent periculos care încalcă dreptul internaţional", a declarat Mohammed Shtayyeh cu ocazia vizitei la Ramallah a şefei diplomaţiei bulgare, Ekaterina Zaharieva.

A critica Israelul şi "a-i atribui responsabilitatea pentru suferinţele continue ale poporului nostru nu relevă 'antisemitism', ci este un mod de a apăra valorile justiţiei, libertăţii şi dreptul la autodeterminare", a adăugat el, citat de agenţia de presă oficială palestiniană Wafa.

Potrivit media israeliene, Pompeo ar urma să efectueze o vizită la podgoria Psagot, în apropiere de Ramallah, unul dintre vinurile produse de aceasta fiind numit în onoarea sa, după ce afirmase în urmă cu un an că coloniile israeliene nu sunt contrare dreptului internaţional.

Departamentul de Stat american nu a confirmat deocamdată aceste informaţii, indicând marţi într-un comunicat că Pompeo urmează să efectueze o vizită în Israel, unde se va întâlni cu premierul Benjamin Netanyahu, cu ocazia unui turneu în Orientul Mijlociu.

Colonizarea israeliană în teritoriile palestiniene s-a accelerat în ultimii ani sub impulsul lui Netanyahu, după sosirea la Casă Albă a lui Donald Trump, un susţinător fervent al statului israelian.

Vizita secretarului de stat american în Israel intervine cu două luni înainte de învestirea preşedintelui ales al SUA, Joe Biden.

Fostul vicepreşedinte democrat s-a manifestat critic în trecut faţă de coloniile israeliene şi s-a angajat să-şi intensifice eforturile diplomatice în scopul înfiinţării unui stat palestinian.

Podgoria care ar urma să fie vizitată de şeful diplomaţiei americane s-a aflat în centrul unei dispute internaţionale după ce o decizie franceză, validată într-o a doua etapă de Curtea Europeană, a obligat-o să-şi eticheteze produsele ca provenind din coloniile israeliene şi nu din Israel.

Peste 450.000 de israelieni trăiesc în Cisiordania, teritoriu ocupat de armata israeliană din 1967, unde locuiesc de asemenea 2,8 milioane de palestinieni.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel