Unitatea militară în care au fost executați soții Ceaușescu va fi reabilitată

Eduard Pascu |
Data publicării:
Sursa foto: Corneliu Ştefan/Facebook
Sursa foto: Corneliu Ştefan/Facebook

Fosta Şcoală de Cavalerie din Târgovişte, locul unde în 1989 au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu, va fi reabilitată, fiind semnat contractul de finanţare de 12 milioane de lei, fonduri norvegiene şi contribuţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa, anunţă, luni, preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

"Fosta Şcoală de Cavalerie din Târgovişte îşi va redobândi strălucirea anilor ei de glorie! Zilele trecute, am semnat contractul de finanţare pentru proiectul "Conservarea, restaurarea, valorificarea clădirii Fosta Şcoală de Cavalerie în vederea consolidării identităţii culturale a judeţului Dâmboviţa", în valoare de peste 12.000.000 lei. Săptămâna aceasta vom scoate la licitaţie proiectul tehnic şi execuţia în urma cărora se vor realiza lucrările de conservare şi restaurare a clădirii Fostei Şcoli de Cavalerie din Târgovişte, astfel încât să fie păstrate unicitatea şi semnificaţia istorică a acesteia", scrie pe pagina sa de Facebook preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, transmite Agerpres.

Conform acestuia, la finalul lucrărilor care vor dura 35 de luni, în fosta Şcoală de Cavalerie vor putea fi organizate evenimente culturale naţionale şi internaţionale, dar se va realiza şi un film de animaţie cu tema "Cavaleria română în istorie".

"Judeţul Dâmboviţa are un potenţial turistic imens, iar acesta trebuie valorificat. Ca preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, voi susţine toate iniţiativele şi proiectele care vor duce la punerea în valoare a patrimoniului cultural şi a celui natural din judeţul nostru. Este de datoria noastră să lăsăm pentru cei ce vor veni mărturii ale trecutului nostru", mai spune Corneliu Ştefan.

În prezent clădirea fostei Şcoli de Cavalerie din Târgovişte este administrată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Muzeal "Curtea Domnească" Târgovişte.

"Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie, inaugurată ceremonial abia în 1919 în prezenţa regelui Ferdinand I, este una dintre instituţiile reprezentative ale învăţământului militar românesc, care a funcţionat la Târgovişte între 1910 şi 1948. De pe băncile ei vor ieşi o parte din elita cadrelor militare ale ţării, care vor activa în Al Doilea Război Mondial, menţionându-l doar pe viitorul mareşal Ion Antonescu, personalitate controversată din punct de vedere politic dar căruia nu i se pot retrage realele calităţi militare", se arată pe targovistecity.ro, site realizat de Primăria Târgovişte.

Construcţie monumentală, bine proporţionată, sobră, cu săli înalte şi spaţioase, realizată între anii 1907 - 1910, clădirea centrală a şcolii adăpostea biroul comandantului, sălile de clasă, cazinoul ofiţerilor şi dormitoarele elevilor.

"Pe frontispiciul ei va fi inscripţionată deviza acestei şcoli: "Ofiţerul de cavalerie trebuie să fie călăreţ şi cavaler", deviză care este vizibilă până în prezent. În spatele pavilionului central se situau alte construcţii necesare cazărmii: clădirile pentru ostaşi, infirmeria, bucătăria, sala de mese, baia, spălătoria, patru grajduri a câte 84 de cai fiecare, două manejuri, infirmeria de cai, potcovăria, magazii de furaje. Manejul, având o suprafaţă de 1.000 metri pătraţi, dispunea de un acoperiş susţinut cu o dantelărie de grinzi, ancore şi tiranţi metalici. Acesta permitea efectuarea călăriei pe timp nefavorabil. În partea din spate a cazărmii, întinzându-se pe o suprafaţă de 25 hectare, se afla hipodromul", se mai arată pe targovistecity.ro.

Pe amplasamentul fostei Şcoli de cavalerie a funcţionat Unitatea Militară de la Gara Târgovişte, loc unde în 1989 au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu. În septembrie 2013 a fost inaugurat în clădirea principală a fostei cazărmi militare Muzeul Comunismului.

"După 1948 spaţiul fostei Şcoli de Cavalerie va rămâne legat de activitatea militară servind drept cazarmă mai multor unităţi militare, până în anul 2003. Destinul avea să îi rezerve un rol esenţial în timpul evenimentelor din 1989, care au dus la sfârşitul regimului totalitar din România", mai informează targovistecity.ro

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel