Orban semnalizează de pe acum: Ucraina nu va începe negocierile pentru UE până nu se rezolvă ”probleme foarte dificile”

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Orbán Viktor @officialFacebook
Sursă foto: Orbán Viktor @officialFacebook

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a declarat vineri că este necesar să fie clarificate "probleme foarte dificile" înainte ca Uniunea Europeană să poată măcar începe negocierile asupra aderării Ucrainei la blocul comunitar, informează Reuters.

Statele din UE urmează să decidă în decembrie dacă vor permite Ucrainei să înceapă negocierile de aderare, ceea ce va necesita unanimitate din partea tuturor celor 27 de membri.

Ungaria este membră a NATO şi se opune, declarativ, invaziei declanşate de Rusia împotriva Ucrainei. În acelaşi timp, Ungaria a refuzat să livreze arme Ucrainei, dar a primit refugiaţi din Ucraina care fug din calea războiului.

Orban menţine cu Moscova relaţii călduroase şi s-a contrat de mai multe ori cu Kievul, inclusiv asupra dreptului minorității maghiare de a studia în limba lor după ce Ucraina a adoptat în 2017 o lege ce limitează utilizarea limbilor minorităţilor etnice în şcoli.

Orban a declarat luni în parlament că Ungaria nu va susţine Ucraina în nicio problemă în afacerile internaţionale până când vor fi restabilite drepturile la limbă ale etnicilor maghiari (așa cum se referă Budapesta la persoanele aparținând minorității maghiare).

 

Motivul numărul 2 pentru care Ungaria  va bloca negocierile de aderare a Ucrainei la UE

 

Unii diplomaţi au atenţionat deja că Ungaria ar putea constitui un obstacol, scrie Agerpres, iar Viktor Orban a dat deja încă un semnal.

Acum, liderul ungar mai aduce un element care va îndepărta și mai mult perspectiva începerii negocierilor de aderare ale Ucrainei: "Noi nu ştim cât de mare este teritoriul acestei ţări, în condiţiile în care războiul continuă, nu ştim cât de mare este populaţia ei, în condiţiile în care ei continuă să se refugieze... Ar fi fără precedent să admitem o ţară în UE fără a cunoaşte parametrii acesteia".

Premierul ungar se face că a uitat că este printre cei care și-au exprimat susținerea pentru granițele Ucrainei recunoscute internațional, inclusiv în Declarațiile finale de la Summit-urile NATO din ultimul deceniu.

"Nu putem evita întrebarea - când, în această toamnă, vom avea negocieri la Bruxelles cu privire la viitorul Ucrainei - dacă putem de fapt lua în considerare în mod serios acordarea statutului de membru, începerea negocierilor pentru aderare cu o ţară care se află în război", a declarat Orban la Radio Kossuth, postul naţional al Ungariei.

 "Prin urmare, eu cred că noi trebuie să răspundem la întrebări dificile şi care vor dura mult, până când vom ajunge să decidem dacă să începem negocierile de aderare", a spus el.

Apreciem că Ungaria - chiar dacă va accepta începerea negocierilor de aderare pentru Ucraina în acest an - păstrează pentru mai încolo arma 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel