Ungaria, Polonia şi Italia au pus la Budapesta bazele unei alianţe conservatoare

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Primi-ministrul ungar Viktor Orban, omologul său polonez Mateusz Morawiecki şi politicianul italian Matteo Salvini au pus joi, la Budapesta, bazele unei alianţei conservatoare, fără a menţiona însă, în această etapă, o reorganizare a grupurilor în Parlamentul European, transmite AFP.

Premierul ungar Viktor Orban a salutat, la încheierea întâlnirii, "primul pas al unui drum lung împreună".

"Am fost de acord să continuăm colaborarea. Ne vom întâlni în mai, fie la Roma, fie la Varşovia, data va depinde de pandemie", a declarat Orban în cadrul unei conferinţe de presă comune.

Alături de el, Matteo Salvini, liderul formaţiunii italiene de extremă dreaptă Liga, a vorbit despre un "drum care începe astăzi şi care va continua în mai multe etape în diferite capitale europene, extinzând grupul".

"Ne prezentăm ca nucleul istoric şi fondator" al acestei alianţe, cu "obiectivul de a fi primii în Europa", a adăugat Salvini, promiţând "speranţă" după "cea mai întunecată şi cea mai obscură perioadă de după război".

Potrivit premierului polonez Mateusz Morawiecki, este vorba despre "reprezentarea unui spectru larg de opinii şi oameni".

Acesta a susţinut "o integrare europeană (...) care respectă suveranitatea naţională, familia, creştinismul", apărarea valorilor "tradiţionale".

Aceasta a fost prima întâlnire după ce partidul premierului Viktor Orban, Fidesz, a întors spatele Partidului Popular European (PPE, dreapta). Cei trei lideri au în comun opoziţia faţă de Comisia Europeană cu privire la statul de drept şi respectarea dreptului la azil, dar şi neapartenenţa la PPE.

Dacă cei 12 europarlamentari Fidesz nu sunt afiliaţi niciunui grup, europarlamentarii lui Salvini şi cei ai lui Morawiecki fac parte din două grupuri parlamentare diferite la Strasbourg. Partidul polonez PiS face parte din Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, iar Liga lui Salvini din grupul Identitate şi Democraţie.

Dacă s-ar uni, europarlamentarii acestor trei partide ar constitui a doua forţă politică din Parlamentul European şi ar putea influenţa politica UE, a subliniat marţi Matteo Salvini cu prilejul anunţului privind reuniunea de joi de la Budapesta.

"Nu este nerealist ca aceste partide să formeze un grup în Parlamentul European", a comentat pentru AFP Daniele Albertazzi, politolog la Universitatea din Birmingham, subliniind în acelaşi timp diferenţele de poziţionare a celor trei formaţiuni politice pe mai multe subiecte.

Tentativele de coagulare a forţele politice naţionaliste şi de extremă dreapta din Parlamentul European au eşuat până acum.

La scurt timp după reuniunea de la Budapesta, liderul PPE, polonez Donald Tusk, a scris pe Twitter: "Rusia îşi mobilizează forţele în jurul Ucrainei. (...) La Budapesta, Morawiecki organizează un bloc politic pro-Putin cu Orban şi Salvini. Nu este o păcăleală de 1 aprilie". 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel