Un tribunal din Rusia l-a condamnat la închisoare pe fostul ministru al Apărării din Ucraina

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Fostul ministru al Apărării din Ucraina, Anatolii Griţenko
Fostul ministru al Apărării din Ucraina, Anatolii Griţenko

Un tribunal militar rus l-a condamnat joi în lipsă, la şase ani de închisoare, pe fostul ministrul ucrainean al apărării Anatolii Griţenko, pentru apeluri de comitere a unor acte teroriste în Rusia, transmite agenţia EFE.

Acesta a condus Ministerul Apărării al Ucrainei între anii 2005 şi 2007, cu mult timp înaintea anexării Crimeei de către Rusia şi declanşării conflictului armat din estul separatist prorus al Ucrainei. Între 2007 şi 2014 el a fost membru al parlamentului de la Kiev.

Dosarul penal împotriva lui Anatolii Griţenko, în vârstă de 62 de ani, a fost deschis în Rusia în urma unor declaraţii făcute de acesta la televiziunea ucraineană între anii 2014 şi 2017, transmite Agerpres.

El a spus în 2014 că ruşii trebuie să sufere pierderi la fel ca ucrainenii din Donbas, zona din estul Ucrainei ce cuprinde provinciile separatiste proruse, şi a îndemnat să fie furate şinele de cale ferată pentru a face să deraieze trenurile ruseşti care transportă echipamente militare.

Trei ani mai târziu, Griţenko a lansat un nou apel pentru acte de sabotaj, sugerând să fie dinamitate camioanele şi alte vehicule ruseşti.

Vezi și: Rusia acuză NATO că amplifică tensiunile în Ucraina

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel