Un diplomat sud-coreean susține că dictatorul Kim Jong-Un e în comă, iar fotografiile cu el sunt false

Darius Muresan |
Data publicării:

După ce au trecut câteva luni de la zvonurile cu privire la starea de sănătate gravă a lui Kim Jong-Un, acestea revin în atenția presei internaționale ca urmare a unor declarații făcute de un diplomat din Coreea de Sud.

Chang Song-min, un diplomat sud-coreean, fost consilier al președintelui Kim Dae-jung, susține că dictatorul nord-coreean se află în comă, informează Fox News, care preia New York Times.

Potrivit acestuia, toate fotografiile cu Kim Jong-un din ultimul timp sunt falsuri ale Phenianului.

Presa a relatat la finalul săptămânii trecute că serviciile de informații din Coreea de Sud au prezentat o evaluare liderilor de la Seul în care se precizează că dictatorul nord-coreean și-a delegat o parte din atribuții celor mai apropiați colaboratori, în special surorii sale Kim Yo-jong.

Diplomatul sud-coreean precizează că niciun lider din Coreea de Nord nu și-ar delega atribuțiile decât în cazul în care ar avea o stare de sănătate care nu i-ar permite să își exercite aceste atribuțiile, ori în cazul unei lovituri de stat. Acesta precizează că la Phenian încă nu s-a format o structură succesivă completă, motiv pentru care presa din Coreea de Nord prezintă sporadic imagini cu liderul de la Phenian, dar acestea sunt false.

Aceste informații trebuie privite cu suspiciune. Amintim că încă din aprilie au apărut speculații legate de starea de sănătate a lui Kim Jong-un după ce dictatorul nu a participat la ceremoniile legate de ziua bunicului său, Kim Ir-sen, sărbătoare de la care nu lipseşte niciun nord-coreean, și care a avut loc pe data de 15 aprilie. Această dată este de departe cea mai importantă în calendarul politic din Nord. De atunci s-a scris că acesta a suferit o operaţie la inimă în urma căreia a murit sau este în stare vegetativă.

Ulterior, presa din Coreea de Nord a prezentat imagini video cu Kim Jong-un, inspectând o fabrică de lângă Phenian. Nici SUA, dar nici Coreea de Sud nu au putut confirma oficial că liderul nord-coreean s-ar afla în comă.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel