Urmărește emisiunea live



Un Atlas al britanicilor a transportat un HIMARS românesc la Kogălniceanu. Capacitatea de a desfășura rapid armament în caz de conflict, testată

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

O aeronavă de transport A400M Atlas, operată de Forțele Aeriene Regale ale Marii Britanii a efectuat o serie de teste în România pentru a desfășura rapid capabilități NATO. Iar transferul a inclus și un sistem HIMARS românesc.

 

Royal Air Force și Armata Română au participat la exercițiul ATREUS (coordonat de SUA), prin care este evaluată capacitatea de cooperare a statelor membre NATO.

În cazul de față, au fost testate capacitățile de încărcare și transport ale aeronavei Atlas A400M, care a zburat din Marea Britanie până la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Exercițiul a durat o săptămână, perioadă în care aeronava A400M Atlas a transportat un sistem de rachete de artilerie de mare mobilitate (HIMARS), care a fost ulterior operat de Brigada 8 Operațională Tactică de Rachete a Armatei Române.

Foto: Sistemul HIMARS, transportat cu Atlas A400M

Exercițile au presupus operațiuni de încărcare, zbor, descărcare a sistemului de armament, pregătire de tragere. Ulterior, s-a executat o lovitură simulată de rachetă, înainte de reîncărcarea sistemului HIMARS în aeronavă și întoarcerea la baza Brize Norton din Marea Britanie.

Aflat în serviciul mai multor state NATO, M142 HIMARS este un lansator de rachete de înaltă mobilitate, dezvoltat la sfârșitul anilor 1990 pentru armata Statelor Unite. HIMARS e integrat pe un camion tactic de dimensiuni medii. Sistemul are o baterie cu șase rachete cu sistem de lansare multiplă cu ghidare.

„Exercițiul a arătat că suntem capabili să desfășurăm rapid sistemele HIMARS”, a declarat, pentru canalul media oficial al NATO, generalul Iulian Berdilă, comandantul Forțelor Terestre Române

România își dorește să dețină un set de capabilități care să-i permită atingerea nivelului de interoperabilitate cu Aliații, în ceea ce privește loviturile de precizie cu rază lungă, a mai spus generalul. 

Foto: Sistemul HIMARS, pe aeroportul Mihail Kogălniceanu / UK Royal Air Force

Exercițiul ATREUS a fost coordonat de militarii din Comandamentul pentru Operații Speciale al SUA în Europa, care i-au ajutat pe militarii români să se familiarizeze cu sistemul HIMARS, care oferă NATO capacitatea de a efectua lovituri puternice de precizie cu rază lungă.

ATREUS a avut loc și în Polonia și Norvegia. În România, nu s-au efectuat trageri reale.

Exercițiul ATREUS din România s-a desfășurat în perioada 7 - 11 noiembrie 2022.

Foto: Aeronava RAF Atlas A400M

Exercițiul a însemnat un test și pentru Escadrila LXX din RAF Brize Norton. În 2021, Ministerul Apărării din Regatul Unit a achiziționat un sistem de livrare aeriană de greutate medie, special pentru Atlas A400M, prin care se pot parașuta direct din aeronavă echipamente care cântăresc până la 16 tone.

Descarcă-ți aplicația DefenseRomania. O poți instala de aici:  Android (Magazin Play)    iOS (App Store)

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel