UE împrumută Ucraina cu 35 de miliarde de euro luate din fondurile înghețate ale Rusiei

Harta Europei / DefenseRomania
Harta Europei / DefenseRomania

Ucraina va primi un împrumut de 35 de miliarde de euro de la Comisia Europeană pentru a-și susține economia.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a aflat astăzi în Ucraina. În cadrul conferinței de presă comune cu președintele Zelenski, oficialul european a prezentat câteva decizi ce vor fi luate de Comisie. 

„Astăzi, Comisia Europeană a aprobat propuneri care vor permite Uniunii Europene să împrumute 35 de miliarde de euro ca parte din angajamentul luat de membrii G7. Acesta este un pas uriaș înainte. Suntem convinși că vom acorda acest împrumut Ucrainei foarte repede”, a subliniat Von der Leyen.

Președintele Comisiei Europene a precizat că acest împrumut a fost susținut din încasări din active rusești înghețate. Fondurile vor merge direct la bugetul național al Ucrainei.

„Acest lucru va îmbunătăți stabilitatea macrofinanciară a Ucrainei”, a subliniat Von der Leyen, care a adăugat că Ucraina va decide cum să folosească cel mai bine aceste fonduri.

 

Pe ce se vor cheltui banii: Apărare și securitate energetică

 

Totodată, președintele Ucrainei, Zelenski, a anunțat în ce direcții vor fi cheltuite aceste fonduri din creditul în valoare de 35 de miliarde de euro.

„Vom cheltui în primul rând pentru energie și apărare. Acesta este un deficit mare pentru noi. Și pe armele de producție internă. În primul rând, pe drone și rachete. Dronele cu rază de acțiune lovesc astăzi inamicul și sunt mai ieftine decât cele ale partenerilor noștri”, a subliniat Zelenski. De asemenea, Ucraina este gata să cheltuiască o parte din aceste fonduri pentru a-și asigura apărarea antiaeriană care nu este produsă în țară.

Apropo de asigurarea securității energetice, Lituania va demonta o centrală termică de cogenerare pentru a o transfera în Ucraina, a ami anunțat Ursula von der Leyen.

Președintele Comisiei a subliniat că au fost deja furnizate cel puțin 2 miliarde de euro pentru a sprijini securitatea energetică a Ucrainei. Aceste fonduri au fost oferite sub formă de sprijin financiar și echipamente din partea țărilor membre.

"De exemplu, sunt 10.000 de transformatoare și generatoare sau o întreagă centrală termică lituaniană, care este demontată în Lituania și transportată în Ucraina pentru a o reconstrui. Și vor veni altele", a subliniat Von der Leyen.

Comisia Europeană a elaborat un plan de iarnă pentru Ucraina. Acest plan este susținut de trei priorități:

  • repararea a 2,5 gigawați din infrastructura deteriorată de loviturile rusești (aproximativ 15% din nevoile Ucrainei);

  • interconectarea rețelei electrice ucrainene cu cea europeană, care ar trebui să permită exportul în Ucraina a 2 gigawați de energie electrică (aproximativ 12% din nevoile Ucrainei);

  • surse stabile de energie în Ucraina - ”Lucrăm pentru a asigura o aprovizionare stabilă cu energie în Ucraina”, a mai spus von der Leyen.

 

Activele înghețate ale Federației Ruse în Uniunea Europeană

 

În iulie, Uniunea Europeană a alocat  Ucrainei primele 1,5 miliarde de euro din venituri din activele Federației Ruse . Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus că „nu există un simbol sau o utilizare mai bună pentru banii Kremlinului decât a face din Ucraina și toată Europa un loc mai sigur pentru a trăi”.

Financial Times a raportat ulterior că  UE se pregătea să ofere Ucrainei până la 40 de miliarde de euro în noi împrumuturi  până la sfârșitul anului, indiferent de implicarea SUA, după ce un plan G7 de a folosi activele rusești înghețate pentru a ajuta Kievul a eșuat.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel