UE va adopta noi sancţiuni împotriva Rusiei

Eduard Pascu |
Data publicării:
Sursă foto: Kremlin
Sursă foto: Kremlin

Miniştrii de externe ai statelor Uniunii Europene s-au pus de acord luni să meargă mai departe în privinţa adoptării de sancţiuni împotriva mai multor oficiali ruşi de rang înalt, drept replică la încarcerarea opozantului rus Aleksei Navalnîi, au declarat surse diplomatice UE citate de AFP, Reuters şi dpa.

Potrivit Reuters, la reuniunea miniştrilor de externe din blocul comunitar nu au fost discutate nume, dar surse diplomatice susţin că vor fi vizaţi şeful Comitetului de anchetă rus, care se ocupă de toate infracţiunile majore, directorul direcţiei penitenciarelor, directorul Gărzii naţionale din Rusia şi procurorul general, transmite Agerpes.

S-a ajuns la un "acord politic" pentru adoptarea de noi sancţiuni ţintite în cursul reuniunii şi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a fost însărcinat să propună o listă cu nume de responsabili ruşi care urmează a fi vizaţi de sancţiuni.

Potrivit AFP, care citează diplomaţi europeni, pe listă nu s-ar afla niciun oligarh rus. Dpa scrie că Uniunea Europeană ar urma să folosească noul său instrument global privind încălcarea drepturilor omului pentru prima dată de când a fost prevăzut.

Blocul comunitar a recurs deja la măsuri punitive din cauza rolului Moscovei în conflictul din Ucraina şi a otrăvirii lui Aleksei Navalnîi din luna august a anului trecut.

Rusia a ameninţat că va adopta măsuri similare dacă UE adoptă noi sancţiuni. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel